Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:28 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul lui Nicolae Stanciu, judecător, fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, amânat pentru 31 mai

ro

22 May, 2018 00:00 3227 Marime text
Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au stabilit un nou termen, în faza camerei preliminare, în dosarul în care Nicolae Stanciu, judecător, fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, este suspectat de trafic de influenţă, luare de mită şi fals în declaraţii. De asemenea, tot în prezenta cauză, Vasile Costea, administrator al unei societăţi comerciale, este bănuit de cumpărare de influenţă şi dare de mită.
 
Cauza se va afla din nou în atenţia magistraţilor pe data de 31 mai.
 
La termenul trecut, instanţa a admis cererea formulată de către Vasile Costea, prin apărător, şi a dispus emiterea unei adrese pentru efectuarea de copii de pe cele trei suporturi optice ce se află în plicul sigilat (…) conţinând înregistrări ambientale audio-video şi audio. Instanţa a respins cererea formulată de Nicolae Stanciu, judecător, fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, prin apărători, de „sesizare a Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu Protocolul de cooperare încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale“.
 
„Protocolul susmenţionat se referă la culegerea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a României. Invocarea de către inculpat a dispoziţiilor art. 3 şi 17 din Protocol nu au legătură cu faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii Stanciu Nicolae şi Costea Vasile, care nu au săvârşit fapte de terorism sau alte fapte ce constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale. Eventualele fapte comise de către inculpaţi şi pentru care au fost trimişi în judecată nu încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut în art. 6 paragraful l din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi nici art. 47 alin.2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De aceea, va fi respinsă cererea inculpatului, prin apărători, ca nefiind necesară, din perspectiva probatoriului administrat. Va fi respinsă şi cererea de sesizare a Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a ne comunica dacă activitatea de testare la poligraf a martorului (…) de către Serviciul de Criminalistică din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti este sau nu autorizată. Această constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică nu constituie o probă (…). Aceasta, pentru că, astfel cum a constatat şi avocatul părţii, testul poligraf prezintă o prea mare imprecizie. Nefiind o probă, nu va fi luată în considerare de către instanţa de judecată, chiar dacă va fi invocată“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Potrivit procurorilor DNA, „în perioada noiembrie-decembrie 2012, inculpatul Stanciu Nicolae, în calitate de judecător şi preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, a pretins şi a primit de la inculpatul Costea Vasile mai multe obiecte de mobilier în valoare de 14.815,03 lei. Obiectele respective au fost livrate la locuinţa magistratului în data de 21 decembrie 2012. În schimbul acestor foloase, inculpatul Stanciu Nicolae a promis că îşi va exercita influenţa derivată din calitatea sa de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa asupra magistraţilor ce urmau să instrumenteze dosarele care priveau societatea omului de afaceri, în aşa fel încât acesta să obţină soluţii favorabile. Această promisiune s-a concretizat ulterior, în cursul anului 2014, cu ocazia soluţionării unui dosar înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa având ca obiect plângerile formulate de concurenţii societăţii inculpatului Costea Vasile în cadrul unei proceduri de achiziţii publice. Această cauză s-a finalizat cu pronunţarea unei decizii prin care au fost respinse acele plângeri, contractul rămânând atribuit firmei administrate de inculpatul Costea Vasile“, conform DNA.
 
„În declaraţia de avere întocmită la data de 12 iunie 2013, inculpatul Stanciu Nicolae nu a declarat suma de 14.815 lei, reprezentând contravaloarea obiectelor de mobilier. În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătoare a sechestrului în vederea confiscării foloaselor necuvenite reprezentate de obiectele de mobilier“, se mai arată în actul de sesizare a instanţei.
 
Iniţial, dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa, cu propunere de a se menţine măsura asigurătoare dispusă în cauză. Ca urmare a deciziei ÎCCJ, cauza a fost trimisă spre soluţionare la Curtea de Apel Galaţi.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii