Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:05 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi polițiști, agresați fizic în stația CF Constanța. Inculpatul, în arest preventiv

ro

12 Aug, 2021 00:00 1673 Marime text
 
  • Recent, judecătorii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse cu privire la inculpat, măsură pe care au menţinut-o  urmând a fi verificată până la data de 20 august 2021.
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, în vârstă de 36 ani, fără antecedente penale, din municipiu, cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj.
 
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate se rețin următoarele:
 
La data de 01 iunie 2021, în jurul orei 11.00, inculpatul a agresat fizic agenţii de poliţie C.R.M şi P.M.B, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după ce aceştia l-au sancționat contravențional, întrucât a fost depistat consumând băuturi alcoolice în incinta stației CF Constanța.
 
Persoana vătămată P.M.B. a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, iar persoana vătămată C.R.M. a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
 
Recent, judecătorii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse cu privire la inculpat, măsură pe care au menţinut-o  urmând a fi verificată până la data de 20 august 2021.
 
Totodată, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de revocare a măsurii arestului preventiv. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
CItește și   
 
Avocatul Adrian Gheorghiță dat afară din sediul Poliției Mamaia! Polițist condamnat. Motivare
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii