Curtea de Apel Constanța se ocupă de caz Procesul banilor pentru un teren piscicol din județul Tulcea se judecă la toamnă
Curtea de Apel Constanța se ocupă de caz: Procesul banilor pentru un teren piscicol din județul Tulcea se judecă
02 Jul, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
166
Marime text
166
Marime text

- Termenul a fost deja stabilit pentru 21 octombrie 2026, când instanța superioară se poate pronunța cu privire la banii pentru un teren piscicol de 290 ha, ce face obiectul cauzei
După un dute-vino între secțiile Curții de Apel Constanța, s-a stabilit cine judeca apelul declarat de Poarta Deltei SRL în procesul cu Consiliul Județean Tulcea.
După ce Tribunalul Tulcea s-a pronunțat pe fond, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la secția I civilă a Curții de Apel Constanța, care și-au declinat competența de soluționare în favoarea secției a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți. Și aceasta a recurs la invocarea excepției necompetenței materiale procesuale, astfel că s-a ivit conflictul negativ de competență. În acest sens, situația a intrat în atenția Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit că magistrații de pe secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți se vor ocupa de litigiu.
Termenul a fost deja stabilit pentru 21 octombrie 2026, când instanța superioară se poate pronunța cu privire la banii pentru un teren piscicol de 290 ha, ce face obiectul cauzei.
Cine sunt părțile implicate
Reclamantul din prezenta cauză este Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea prin Consiliul Județean Tulcea, iar pârâtul este Poarta Deltei SRL.
Autoritatea publică din Tulcea a solicitat în instanță (Judecătoria Tulcea a înregistrat mai întâi dosarul, însă l-a pasat la Tribunal pentru soluționare) obligarea firmei la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului ce a făcut obiectul unui contract de concesiune încheiat în octombrie 2009, începând cu data începerii obligației de predare a bunului imobil (01.11.2019).
Suma ce se află la mijloc și pe care Tribunalul Tulcea a încuviințat-o că trebuie să fie plătită de pârâtă este de 840.029,60 lei, aferentă perioadei 01.11.2019 – 22.05.2023.
Contractul dintre părți
După cum se arată în motivarea judecătorească, în virtutea contractului din 28 octombrie 2009, Consiliul Județean Tulcea a transmis către pârâtă dreptul de folosință asupra terenului, în vreme ce aceasta și-a asumat obligația de a exploata terenul și de a plăti redevența în cuantumul și la termenele stabilite de comun acord.
Durata concesiunii era de zece ani, de la 01.11.2009 până la 01.11.2019.
Expirarea înțelegerii
După împlinirea termenului privind concesiunea terenului, CJ Tulcea a solicitat pârâtei să se prezinte la data de 15 noiembrie 2019 la sediul subscrisei, în vederea predării bunului imobil, liber de orice sarcini și în starea în care l-a primit de la concedent.
Reclamanta a arătat că obligația societății era stipulată în contract la art. 5.7. „La încetarea contractului prin ajungere la termen, concesionarul este obligat să restituie concedentului, în deplină proprietate, bunurile de retur, în mod gratuit şi libere de orice sarcini”, se arată la acest punct. Definind bunurile de retur, părțile au convenit că sunt incluse în această sferă „(...) bunurile care fac obiectul concesiunii, precum și cele care rezultă în urma investițiilor impuse în Caietul de sarcini și în documentația de atribuire.”
A susținut că pârâta nu s-ar fi conformat acestei obligații legale și contractuale și ar fi refuzat predarea terenului, motiv pentru care în data de 17.11.2022 s-a încheiat Procesul-verbal de preluare a terenului ce aparține domeniului public al județului Tulcea, prin care Consiliul, teoretic a preluat terenul de la concesionară.
Reclamanta a mai învederat că și în condițiile respective, Poarta Deltei SRL a continuat folosirea terenului fără titlu valabil, fapt recunoscut chiar de pârâtă printr-o adresă înregistrată la CJ Tulcea unde se menționa de către firmă că a efectuat lucrări pe acest teren în anul 2022 pentru anul 2023, solicitând Consiliului Județean Tulcea o modalitate prin care poate achita contravaloarea folosinței terenului numai pentru o anumită perioadă.
Legat de prejudiciu, reclamanta a apreciat că a fost cauzat prin neexecutarea obligației de predare a terenului concesionat la împlinirea termenului concesiuni. Prejudiciul este reprezentat de pierderea înregistrată de concedent ca urmare a imposibilității de a folosi terenul care a format obiectul concesiunii.
Pârâta a invocat un acord tacit
În apărare, Poarta Deltei SRL a arătat că ocuparea și folosința terenului, chiar și după expirarea contractului de concesiune, ar fi fost realizate cu acordul tacit al CJ Tulcea.
Deși începând cu data de 28 octombrie 2019 nu mai sunt în prezența unei relații contractuale scrise care să ateste consimțământul părților, pârâta a invocat acordul tacit pentru a continua să folosească bunul. Mai mult, a argumentat că reclamanta avea pârghiile necesare încă de la 01.11.2019 să prcedeze la a intra în posesia terenului piscicol, demersul în acest sens a venit abia la 16.11.2022.
„Pârâta, de bună-credință, a întreprins toate demersurile necesare față de reclamantă pentru a prelungi contractul de concesiune după data de 01.11.2019, în condițiile negociate expres de părți conform art. 2.3. din contract, și a inițiat, totodată, și demersuri juridice în acest sens (dosar nr. ###/88/2021 în cadrul căruia s-a discutat prelungirea duratei contractului de concesiune). Imediat după soluționarea dosarului (din păcate, nefavorabil față de pârâtă), aceasta a inițiat demersuri către reclamantă pentru a plăti redevența datorată și a elibera terenul.
La momentul definitivării și epuizării tuturor căilor de atac, pârâta s-a adresat reclamantei cu Adresa nr. 3187/21.02.2023 prin care, învederând starea litigiilor, a solicitat să se comunice debitul datorat pentru a fi achitat, ținându-se cont de menținerea destinației, stabilite contractual și după momentul 28.10.2019.
În condițiile date, chiar și în absența consfințirii relației contractuale în formă scrisă, contractul între părți a continuat și în perioada următoare datei de 01.11.2019, cu acordul U.A.T. Tulcea, sens în care fapta ilicită nu poate fi considerată a fi refuzul de predare a terenului”, se mai arată în formularea apărării pârâtei.
Poziția față de nivelul redevențelor
Poarta Deltei SRL a apreciat că redevențele datorate către concedent trebuie calculate prin raportare la înțelegerea părților.
„În condițiile date, cuantumul redevenței pentru fiecare ha grâu trebuie raportat la valoarea stabilită de părți, respectiv valoarea stabilită conform art. 2 din Actul adițional nr. 5 la Contractul de concesiune nr. 229/2009, redevență aplicabilă începând cu anul 2016 la o valoare de 402 lei/ha/anual.
În mod eronat, U.A.T. Tulcea s-a raportat, în calculul redevenței, la o valoare de 603 lei/ha grâu pentru anii ######### și 1.550 lei/ha grâu pentru anul 2023, în condițiile în care valoarea redevenței per ha grâu este 402 lei”, a mai susținut Poarta Deltei SRL.
Concluziile Tribunalului Tulcea
Instanța a reținut conduita culpabilă a pârâtei ce i-a cauzat reclamantei un un prejudiciu egal cu sumele de bani pe care aceasta le-ar fi obținut dacă ar fi transmis dreptul de exploatare a terenului, cuantumul acestora, în perioada 01.11.2019 – 22.05.2023, fiind de 840.029,60 lei.
În privința evaluării prejudiciului suferit de către reclamantă, nu pot fi avute în vedere clauzele contractuale referitoare la cuantumul redevenței, ci HCJ nr. 218/2017 prin care s-a aprobat documentația cadru pentru concesionarea terenurilor piscicole și agricole din Delta Dunării, care aparțin domeniului public al județului Tulcea, evident fiind că redevența obținută prin concesionarea terenului după data de 01.11.2019 nu ar fi putut fi inferioară celei impuse prin această hotărâre.
Așa fiind, observând și că apărările pârâtei conform cărora a continuat să se folosească de teren cu acordul concedentului nu sunt susținute de probatoriul administrat, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta să-i plătească acesteia suma de 840.029,60 lei.
MINUTA:
„Solutia pe scurt: Admite cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 840.029,60 lei. Cu apel în termen de 30 zile de comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 aprilie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 431/2025 01.04.2025”
Despre Poarta Deltei SRL
Conform termene.ro, platformă consultată joi, 2 iulie 2026, firma are sediul social în comuna Baia, județul Tulcea, are ca obiect de activitate „acvacultură în ape dulci” și anul fondării este 2003.
Soicetatea mai are un punct de lucru și în Lazu, județul Constanța.
Țuca Liuta este asociat și administrator, conform sursei citate.
Poarta Deltei SRL a încheiat anul fiscal 2025 cu o cifră de afaceri de peste 71,4 milioane lei, profit de peste 820.000 de lei, datorii de peste 41,8 milioane lei și 19 angajați.
Sursă motivare: ReJust și Portal Just
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
UPDATE Litigiu pentru un teren piscicol Pronunțare astăzi la Curtea de Apel Constanța în litigiul dintre UAT Tulcea și Poarta Deltei SRL
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


