Mihai Nicolae, fost primar al municipiului Tulcea, a încetat din viață
Mihai Nicolae, fost primar al municipiului Tulcea, a încetat din viață
02 Jul, 2026 20:30
ZIUA de Constanta
178
Marime text
178
Marime text

Consiliul Județean Tulcea a transmis un mesaj public de condoleanțe după trecerea la cele sfinte a lui Mihai Nicolae, fost primar al municipiului Tulcea și fost consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea.
În mesajul publicat pe rețelele sociale, instituția îl descrie pe Mihai Nicolae ca fiind „un om extraordinar și un profesionist apreciat de toți cei care au avut onoarea de a-l cunoaște”, subliniind că județul Tulcea pierde „o mare valoare”.
Acesta a fost, de asemenea, cetățean de onoare al municipiului Tulcea, ocupând de-a lungul timpului mai multe funcții administrative și de consiliere la nivel local și județean.
Consiliul Județean Tulcea a transmis condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați, exprimând sprijin în aceste momente de dificultate.
„Județul nostru a pierdut o mare valoare. În aceste momente de grea încercare, suntem alături de familia îndoliată și transmitem sincere condoleanțe tuturor celor care l-au iubit.”,a transmis CJ Tulcea.
Citește și
Doliu la DGASPC ConstanțaA murit Popescu Minodor Ion, doctor în cadrul CABR „Sf. Luca” Negru-Vodă
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


