Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:45 01 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conflict în mediul academic din Constanța! Universitatea „Ovidius”, dată în judecată (DOCUMENT)

ro

01 Oct, 2026 11:34 94 Marime text
sursa foto: Freepick.com
Liliana Ercuţă, care la data de 4 decembrie 2025 figura ca secretar DPPD în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a declanșat o acțiune în instanță, contestând o decizie a conducerii. Miza procesului este modificarea unilaterală a contractului individual de muncă.

Un nou litigiu de muncă a ajuns pe rolul Tribunalului Constanța, după ce Liliana Ercuță a contestat o decizie privind modificarea unilaterală a contractului de muncă.

Dosarul, înregistrat cu numărul 6084/118/2026, a fost deschis la data de 30 septembrie 2026, la Secția I civilă a Tribunalului Constanța, specializată în litigii de muncă. În cauză, Liliana Ercuță are calitatea de reclamant, iar Universitatea Ovidius din Constanța este chemată în judecată în calitate de pârât.


Potrivit informațiilor publice disponibile pe portalul instanțelor, obiectul dosarului îl reprezintă „contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă”. În acest moment, cauza se află în faza de fond, însă instanța nu a afișat încă un termen de judecată.
 
 
 
Decizii importante ale Consiliului de Administrație al Universității Ovidius, din 20 iunie 2023

Consiliul de Administrație al Universității „Ovidius” din Constanța a adoptat, în ședința din 20 iunie 2023, o serie de hotărâri care au vizat activitatea academică, proiectele de cercetare, colaborările instituționale și dezvoltarea infrastructurii universitare.

 
Printre deciziile adoptate se numără aprobarea participării unor cadre didactice la examenul de promovare în cariera didactică, precum și încheierea unor acorduri de colaborare cu societăți comerciale și instituții culturale din Constanța.
 
Un alt punct important a vizat Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, pentru care Consiliul de Administrație a aprobat organizarea unei sesiuni suplimentare de reexaminări pentru studenții din anii terminali, în perioada 5–6 iulie 2023, cu o taxă de 100 de lei pentru fiecare disciplină.
 
Tot în cadrul ședinței, au fost aprobate demersurile privind programele de studii de la Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie. Printre acestea se află programul de masterat „Chimie Clinică”, pentru care s-a aprobat transmiterea documentației către ANC în vederea validării și înscrierii în RNCIS. Au fost aprobate, de asemenea, demersuri pentru actualizarea în RNCIS a calificărilor aferente programelor „Chimie medicală” și „Chimia și managementul calității produselor de consum în relație cu mediul”.
 
Consiliul de Administrație a aprobat și propunerea de acordare a titlului de Profesor Honoris Causa profesorului universitar doctor Virgil Baran, propunerea urmând să fie transmisă Senatului Universității Ovidius.
 

Pe agenda ședinței s-a aflat și înființarea unui „Centru de cercetare în planificare spațială, teritorială și maritimă”, precum și continuarea unor protocoale de colaborare ale Facultății de Matematică și Informatică cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul de Artă Constanța.
 
Un alt punct a vizat proiectul Erasmus+ „Strategy and Capacity building for Ovidio Running in Europe” (SCORE), pentru care a fost aprobată decontarea, din fondurile proiectului, a unor servicii de consultanță în management în valoare de 5.200 de euro.
 
În ceea ce privește infrastructura, Consiliul de Administrație a aprobat inițierea demersurilor pentru elaborarea documentației tehnico-economice și pregătirea cererii de finanțare pentru proiectul „Extindere Campus pentru asigurarea infrastructurii universitare cu spații de recreere, spații de lectură, cantină”.
 
Totodată, a fost aprobată depunerea unui proiect de cercetare privind obținerea biocombustibililor de generația a III-a prin procese de hidroliză și fermentație a macroalgelor de pe litoralul românesc al Mării Negre, în cadrul unui apel PN-IV-INO-C1-2023-1, fără cofinanțare din partea universității.
 
Hotărârile poartă semnătura președintelui Consiliului de Administrație al Universității „Ovidius” din Constanța, rectorul conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.

 
Liliana Ercuță, secretar în Comisia de admitere a DPPD în 2023
 
Comisia de admitere la programele de studii din cadrul DPPD, sesiunea iulie-septembrie 2023 a fost formată din:

Preşedinte: Pref. univ. dr. Daniela Caprioară

Membri:

1. Lect. univ. dr. Iuliana Lungu
2. Lect. univ. dr. Mihaela Baiceanu
3. Lect. univ. dr. Claudia Popa
4. Lect. univ. dr. Anamaria Bezem
5. Lect. univ. dr. Miruna Moroiana
6. Dr. Drugă Răzvan
7. Secretar DPPD: Aneta Anghel
8. Secretar DPPD: Rodica Banu
9. Secretar DPPD: Liliana Ercuță
10. Informatician: Lect. univ. dr. Ionescu Anata-Flavia
11. Secretar comisie tehnică: Asist. univ. dr. Mirela Doga

Director, Prof. univ. dr. Daniela Dumitra Caprioară




În secțiunea Document a materialului puteți consulta deciziile Consiliului de Administrație al Universității Ovidius, din 20 iunie 2023
 


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


 
 

Tags: Universitatea Ovidius


Ti-a placut articolul?

Comentarii