Condamnat la închisoare după ce s-a îmbătat și a dat foc la locuință! Un bărbat așteaptă decizia finală a Curții de Apel Constanța
Condamnat la închisoare după ce s-a îmbătat și a dat foc la locuință! Un bărbat așteaptă decizia finală
134
Marime text

Un bărbat este la un pas să execute o pedeapsă la închisoare, după ce ar fi semănat panică într-un cartier din municipiul Mangalia, în luna iulie a anului trecut! Procurorii spun despre acesta că după ce s-ar fi îmbătat, într-o dimineață, ar fi amenințat că dă foc la casă, iar după scurt timp, vecinii ar fi observat fum în jurul acoperișului, în timp ce flăcările ieșeau pe geam.
După ce autoritățile au fost alertate, la fața locului s-au deplasat polițiștii și pompierii, iar la scurtă vreme, incendiul a fost lichidat fără ca flăcările să se extindă la alte imobile și fără să fie înregistrate victime umane.
Potrivit oamenilor legii, pagubele înregistrate ar fi fost la imobilul în care ar fi fost pornit incendiul, respectiv un dormitor în suprafață de aproximativ 15 mp, unde au ars un birou, un covor, ușa de acces în dormior și fereastra dormitorului. Autoritățile locale au stabilit că imobilul respectiv aparține surorii suspectului.
Drept urmare, a fost deschis dosar penal de distrugere. În urma verificărilor efectuate în cauză și a declarațiilor martorilor rezultă că bărbatul, pe nume Vasile Daniel, zis „Ciorex” martorilor a rezultat că cunoscut drept „Ciorex”, locuiește singur și a fost eliberat recent din penitenciar, iar de când a revenit la domiciliu, acesta consumă alcool zilnic, iar pe fondul consumului de alcool începe și provoacă scandal, vorbește singur prin curte, țipă și deranjează vecinii, având un comportament deviant, fiind mereu în stare de ebrietate.
Acesta a fost întrebat cu privire la împrejurările în care a comis fapta, iar din cele relatate verbal a reieșit că, în seara zilei de 15/16.07.2025, a consumat băuturi alcoolice pe parcursul întregii nopți, în dimineața zilei de 16.07.2025, în jurul orelor 08:00, când se întorcea spre domiciliu, pe stradă, a intrat în conflict cu niște persoane necunoscute, motiv pentru care, de supărare, în jurul orelor 08:30, a dat foc saltelei de pat aflată în dormitorul în care locuiește, poziționată în apropierea ferestrei iar după ce aceasta s-a prins în întregime a ieșit din locuință şi ulterior a părăsit curtea îndreptându-se într-o direcție necunoscută, precum şi faptul că și-a rezervat dreptul a da declarații în calitate suspect în prezența apărătorului din oficiu.
Cauza, judecată pe fond la Judecătoria Mangalia
Astfel, Vasile Daniel a fost deferit justiției în stare de arest preventiv, iar la data de 23.10.2025, Judecătoria Mangalia l-a condamnat la 3 ani de închisoare.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 253 alin. 4 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 43 alin. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Vasile Daniel, trimis în judecată în stare de arest preventiv, la pedeapsa de 3 ani (trei ani) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
În baza art. 67 alin. 1 și 2 Cod penal, art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, raportat la 66 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului Vasile Daniel pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durata de 3 ani, în condițiile prev. de art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art.65 alin.1 și 3 Cod penal, aplică inculpatului Vasile Daniel pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a prezentei și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la data de 16.07.2025 (data reținerii), la zi. În baza art. 60 Cod penal dispune executarea în regim de detenţie a pedepsei închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului Vasile Daniel, dispoziția fiind executorie.
Măsurile dispuse de instanţă se vor comunica administraţiei locului de deţinere. Constată că persoana vătămată Vasile Georgiana nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat Megit Cristian, în sumă de 1797 lei potrivit Delegației seria AV nr. 213/31.07.2025, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză, din care 50 lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată astăzi, 23.10.2025, prin punerea prezentei la dispoziția părților și a procurorului prin intermediul grefei instanței, potrivit disp. art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod procedură penală.
Document: Hotarâre 291/2025 23.10.2025
Apel la instanța superioară
Decizia instanței de fond a fost atacată cu apel de către inculpat, iar astfel, cauza a ajuns în atenția Curții de Apel Constanța.
Primul termen în faza apelului a avut loc joi, 15 ianuarie 2026.
Dacă apelul său va fi respins, inculpatul va executa pedeapsa dictată de prima instanță! Oricare va fi decizia, va rămâne definitivă.

Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Portalul de Jurisprudență Rejust.ro
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Știri Constanța VIDEO. Reținuți de polițiști după ce au atacat o locuință și au spart geamurile pe fondul unui conflict mai vechi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


