Clătitărie și magazin fără avize Litigiul dintre Vânt de Vamă SRL și Primăria Limanu ajunge la Curtea de Apel Constanța

Conflictul administrativ dintre societatea Vânt de Vamă SRL și autoritățile locale din Limanu se mută la o instanță superioară.

După ce a pierdut procesul în primă instanță la Tribunalul Constanța, firma a atacat decizia cu recurs, dosarul fiind înregistrat oficial la Curtea de Apel pe data de 16 martie 2026.

 

Miza procesului: Autorizații și avize din 2024
 

Obiectul dosarului nr. 1983/118/2025 vizează o „obligație de a face”. Mai exact, reclamanta Vânt de Vamă SRL solicită instanței să oblige Primarul Comunei Limanu și Comuna Limanu la acțiuni legate de Autorizația nr. R 4220 și Avizul nr. 4215, ambele emise la data de 1 aprilie 2024.

Eșec la Tribunal și mutarea la Curtea de Apel
 

În faza de fond, Tribunalul Constanța a analizat cererea societății, însă, după patru amânări succesive de pronunțare la finalul anului 2025, magistrații au decis pe 13 ianuarie 2026 respingerea acțiunii:

„Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Vant de Vama – Societate SRL în contradictoriu cu pârâţii Primarul Comunei Limanu şi Comuna Limanu.”

 

Nemulțumită de acest deznodământ, firma a declarat recurs pe 10 martie 2026. Dosarul a fost transferat la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, unde urmează să fie stabilit primul termen de judecată pentru reanalizarea cazului.

 

Potrivit Rejust.ro, prelungirea pentru anul 2025 a autorizației de funcționare pentru o „clătitărie” și prelungirea avizului privind programul de funcționare pentru un magazin
 

Autoritatea locală a refuzat cererea, motivând că nu este dovedită deținerea legală a imobilului conform legii.
 

 

Argumentele reclamantei
 

Reclamanta a depus acte care ar demonstra dreptul asupra terenului și construcției. Construcția ar fi fost legal edificată (există autorizație + recepție). Un alt argument se referă la faptul că, deși inițial era „provizorie”, situația juridică s-ar fi schimbat (dobândirea terenului), ceea ce ar face-o „definitivă”
 

Argumentele pârâtului (Primăria)

 

Potrivit Primăriei, autorizația privește o construcție provizorie, legată de un contract de închiriere. Reclamanta nu a prezentat acel contract, ci unul diferit (comodat). Un alt argument face referire la faptul că nu se poate verifica dacă mai sunt îndeplinite condițiile legale inițiale.

Motivarea REJUST

TRIBUNALUL Deliberând asupra cauzei de față, instanţa constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta #### de #### – Societate cu răspundere limitată a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei Limanu și Comuna Limanu, obligarea acestora la prelungirea și avizarea anuală pentru anul 2025 a Autorizației de funcționare R 4220 din 01.04.2024, aferentă punctului de lucru „Clătitărie” (activitate de restaurante, cod CAEN 5610), situat în sat #### #####, ###### ####### ### ###, precum și la prelungirea și avizarea anuală pentru anul 2025 a avizului privind programul de funcționare aferent punctului de lucru „Magazin” (activitate comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, cod CAEN 4711), situat în aceeași locație.

Reclamanta a arătat că a formulat cereri de prelungire/reavizare, înregistrate la autoritatea locală, iar prin adresele nr. 5764 din 20.03.2025 și nr. 5765 din 20.03.2025 i s-a comunicat un răspuns negativ, motivat prin inexistența dovezii deținerii legale a bunului imobil edificat conform legislației în vigoare, apreciind că acest refuz este nejustificat și exprimă un exces de putere, întrucât, în opinia sa, documentația depusă dovedește atât dreptul asupra imobilului, cât și edificarea acestuia în condiții de legalitate.
În susținerea cererii, reclamanta a invocat, în esență, că a depus înscrisuri privind dreptul asupra terenului și construcției, precum și înscrisuri privind autorizarea lucrărilor de construire (autorizație de construire și proces-verbal de recepție), iar împrejurarea că, la data edificării, construcția a fost calificată ca provizorie nu ar mai putea conduce la concluzia lipsei legalității deținerii ori edificării, în condițiile în care, ulterior, ar fi intervenit dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, situație pe care reclamanta a explicat-o inclusiv prin mecanisme de drept civil (încetarea unui drept de superficie prin confuziune și absorbția construcției în fond).
Reclamanta a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În cursul judecății, reclamanta a formulat precizări prin care a arătat că a indicat în mod eronat numărul avizului privind programul de funcționare, corectându-l în sensul că solicitarea privește avizul nr. 6117 din 27.05.2023 (și nu avizul nr. 4215 din 01.04.2024).

Pârâții au depus apărări, solicitând respingerea acțiunii. În esență, pârâții au arătat că, potrivit Hotărârii Consiliului Local al Comunei Limanu nr. 39 din 28.02.2023, pentru prelungirea/reavizarea anuală a documentelor de funcționare este necesară dovedirea deținerii legale a bunului imobil edificat conform legislației în vigoare, precum și îndeplinirea cerințelor urbanistice aplicabile, iar documentația depusă nu ar îndeplini aceste condiții. În mod particular, pârâții au susținut că autorizația de construire invocată privește o construcție provizorie din lemn, autorizată până la expirarea unui contract de închiriere, însă reclamanta ar fi atașat un contract de comodat, iar contractul de închiriere la care se raportează autorizația de construire nu s-ar regăsi în documentație. În aceste condiții, pârâții au apreciat că nu este dovedită deținerea legală, în parametrii pentru care a fost autorizată construcția, și nici caracterul edificării „conform legislației în vigoare”, astfel încât cererea nu ar putea fi soluționată favorabil.

Totodată, pârâții au arătat că, pentru punctul de lucru „Magazin”, avizul relevant este cel cu nr. 6117 din 27.05.2023. În cauză instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
 
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, cu titlu prealabil, că litigiul are natura unui contencios administrativ întemeiat pe pretinsa vătămare a unui interes legitim privat, prin răspunsul negativ al autorității locale la cererile de prelungire/reavizare anuală a documentelor de funcționare.

Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554 din 2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, inclusiv prin nesoluționarea în termen a unei cereri ori prin refuzul de soluționare, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru recunoașterea dreptului/interesului pretins și obligarea autorității la emiterea actului ori la efectuarea operațiunii administrative, după caz, cu respectarea procedurii prealabile și a termenelor de sesizare a instanței, în măsura în care sunt incidente. În prezenta cauză, litigiul privește verificarea caracterului justificat ori nejustificat al răspunsului negativ comunicat reclamantei prin adresele din 20.03.2025, precum și stabilirea, în concret, dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru obligarea autorității la prelungirea/reavizarea anuală pentru anul 2025 a actelor de funcționare indicate de reclamantă. În analiza acestui capăt de cerere, instanța pornește de la natura juridică a operațiunii solicitate. Prelungirea/reavizarea anuală a unei autorizații de funcționare ori a unui aviz privind programul de funcționare reprezintă o operațiune administrativă individuală care presupune verificarea persistenței condițiilor avute în vedere la emiterea inițială și, după caz, a îndeplinirii condițiilor stabilite de reglementarea locală pentru reavizare.
 
Chiar dacă, în practică, operațiunea de viză anuală poate îmbrăca forma unei mențiuni pe actul existent, aceasta nu se reduce la un act pur mecanic, dacă reglementarea incidentă condiționează reavizarea de existența unor premise verificabile, între care se regăsește dovada deținerii legale a imobilului în care se desfășoară activitatea și edificarea acestuia potrivit legislației aplicabile.

În cauză, părțile sunt de acord asupra faptului că autoritatea locală a fundamentat răspunsul negativ pe cerința dovedirii deținerii legale a bunului imobil edificat conform legislației în vigoare, cerință pe care pârâtul a apreciat-o ca neîndeplinită în raport cu înscrisurile depuse. În același timp, reclamanta a susținut că a depus autorizația de construire și procesul-verbal de recepție finală, precum și înscrisuri privind dobândirea dreptului asupra construcției și terenului, astfel încât refuzul ar fi nejustificat. Instanța constată că, din înscrisurile invocate și din chiar motivarea pârâtului, rezultă că autorizația de construire și procesul-verbal de recepție finală au avut ca obiect o construcție provizorie din lemn, autorizată până la expirarea unui contract de închiriere. În plan normativ, instanța reține că regimul juridic al construcțiilor provizorii este unul specific, fiind legat de premisa temporarității și de existența unui drept de executare a lucrărilor, recunoscut în favoarea investitorului în condițiile legii. Legea nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire include, în anexele sale, atât definiția construcțiilor cu caracter provizoriu, cât și definiția dreptului de execuție a lucrărilor, arătând, între altele, că autorizarea se poate întemeia pe diferite titluri (inclusiv contracte), iar în cazul drepturilor precare, precum cele derivând din locațiune ori comodat, autorizarea lucrărilor se circumscrie construcțiilor cu caracter provizoriu și acordului expres al proprietarului.

Totodată, este adevărat că legea arată că lucrările pentru construcțiile cu caracter provizoriu se autorizează în aceleași condiții ca cele pentru construcțiile definitive, însă această regulă privește exigențele procedurale și tehnice ale autorizării, fără a suprima caracterul temporal al unei construcții autorizate ca provizorie și fără a institui un mecanism de transformare automată a acesteia în construcție definitivă prin simpla schimbare ulterioară a situației juridice a terenului.

Or, teza principală a reclamantei potrivit căreia dobândirea ulterioară a dreptului asupra terenului ar converti, prin efecte de drept civil, construcția provizorie într-o construcție definitivă, iar această împrejurare ar obliga autoritatea să reavizeze anual actele de funcționare – nu poate fi primită, pentru următoarele considerente. În primul rând, chiar presupunând că, din perspectiva dreptului civil, reunirea calității de proprietar al terenului cu cea de titular al construcției poate avea consecințe asupra structurii drepturilor reale (cu efecte asupra unui eventual drept de superficie), acest plan nu se confundă cu planul dreptului administrativ al urbanismului și construcțiilor. Legalitatea unei construcții, sub aspectul regimului autorizării și al menținerii sale în parametrii autorizației, este guvernată de normele speciale ale Legii nr. 50 din 1991 și ale reglementărilor urbanistice, iar nu de efectele patrimoniale ale transmisiunilor între particulari. În termeni concreți, o construcție autorizată ca provizorie „până la expirarea” unui anumit titlu de folosință are, prin chiar actul de autorizare, o limitare de durată/corelare cu acel titlu.

Prin urmare, pentru a concluziona că imobilul este „edificat conform legislației în vigoare” la momentul solicitării reavizării, nu este suficientă prezentarea actului inițial de autorizare în abstract, ci se impune verificarea menținerii situației de fapt și de drept avute în vedere de actul de autorizare, inclusiv sub aspectul condiției de temporalitate. În al doilea rând, exact aici se situează disputa probatorie din cauză, pârâtul a arătat că, deși autorizația de construire se raportează la un contract de închiriere, reclamanta a depus un contract de comodat, iar contractul de închiriere la care se referă autorizația nu a fost prezentat, astfel încât autoritatea nu ar putea verifica durata/expirarea titlului în raport cu care a fost autorizată existența construcției provizorii.

Din această perspectivă, instanța constată că însăși structura înscrisurilor invocate nu permite concluzia fermă că, la data cererilor de prelungire/reavizare pentru anul 2025, construcția se afla, sub aspect administrativ, în intervalul de legalitate acoperit de autorizația sa de construire, respectiv că, prin efectul unor transmisiuni ori al unor raporturi contractuale ulterioare, condiția temporală din autorizație ar fi rămas, în mod legal, fără relevanță. În al treilea rând, instanța reține că procedura de acordare/reînnoire a unei autorizații în sens larg (noțiune ce include și avizele, potrivit reglementării privind aprobarea tacită) nu suprimă dreptul și obligația autorității de a emite un răspuns negativ atunci când constată neîndeplinirea condițiilor legale. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27 din 2003 privind procedura aprobării tacite stabilește expres că răspunsul negativ al autorității, în termenul prevăzut de lege, nu echivalează cu aprobarea tacită.

Mai mult, chiar dacă această reglementare instituie obligația autorității de a notifica neregularitățile documentației în anumite termene, pentru a permite remedierea lor, această obligație nu poate fi interpretată în sensul creării, în favoarea solicitantului, a unui drept substanțial la emiterea actului, în ipoteza în care cerința neîndeplinită nu este una formală, ci privește însăși legalitatea situației care fundamentează autorizarea (în speță, legalitatea deținerii și a existenței imobilului în parametrii autorizației de construire). În al patrulea rând, instanța are în vedere că reclamanta invocă și împrejurarea că, anterior, pentru același amplasament, au existat acte de funcționare emise, inclusiv Autorizația de funcționare R 4220 din 01.04.2024, pentru care se solicită acum viza anuală aferentă anului 2025.

Totuși, emiterea anterioară a unui act administrativ individual nu obligă autoritatea la reînnoirea sa automată, în condițiile în care reglementarea locală impune verificarea anuală a persistenței condițiilor, iar autoritatea identifică, motivat, o problemă legată de dovada deținerii legale și de conformitatea edificării cu cadrul legal. Continuitatea activității economice nu poate prevala asupra exigențelor de legalitate, iar instanța nu se poate substitui autorității pentru a valida, pe calea unei hotărâri de obligare, o situație care nu este, în mod clar și complet probată ca legală în parametrii ceruți de norma administrativă aplicabilă. În al cincilea rând, instanța răspunde explicit argumentului reclamantei potrivit căruia construcțiile cu caracter provizoriu se autorizează în aceleași condiții ca cele definitive, astfel încât, odată autorizată și recepționată, construcția ar rămâne aptă de folosință indiferent de condiția temporală din autorizație.

Legea nr. 50 din 1991, interpretată sistematic, consacră, pe de o parte, cerința existenței unui drept de execuție a lucrărilor (titlu asupra imobilului ori titlu de folosință) și, pe de altă parte, distincția conceptuală între caracterul provizoriu și caracterul definitiv al construcției, distincție care, tocmai, justifică includerea în actul de autorizare a unor limite de durată ori condiții de existență. Așadar, regula „aceleași condiții” nu poate fi extinsă până la a anula diferența dintre provizoriu și definitiv, nici până la a transforma o clauză de temporaritate într-una irelevantă. În consecință, față de ansamblul probelor administrate și de natura argumentelor prezentate, instanța constată că, la momentul soluționării cererilor de prelungire/reavizare anuală pentru anul 2025, pârâtul Primarul Comunei Limanu a avut un temei obiectiv pentru a aprecia că nu este dovedită, în condițiile reglementării locale aplicabile, deținerea legală a bunului imobil edificat conform legislației în vigoare, în parametrii autorizației de construire invocate, fiind incidentă necorelarea dintre înscrisurile depuse și condiția de temporaritate din actul de autorizare a construcției. În aceste condiţii, refuzul de prelungire/reavizare anuală nu poate fi calificat, în sine, ca nejustificat ori ca expresie a unui exces de putere, în sensul Legii nr. 554 din 2004, cât timp el se sprijină pe o cerință de legalitate rezonabilă și are legătură directă cu condițiile de autorizare/funcționare stabilite de reglementarea administrativă aplicabilă.

În ceea ce privește capătul referitor la avizul privind programul de funcționare, instanța reține, suplimentar, că reclamanta a corectat în cursul judecății numărul avizului, indicând avizul nr. 6117 din 27.05.2023, iar pârâtul a confirmat că acesta este avizul relevant pentru punctul de lucru „Magazin”. Totuși, această corecție nu schimbă concluzia asupra cerinței de fond privind dovada deținerii legale și a conformității edificării, cerință pe care pârâtul a apreciat-o ca neîndeplinită pentru același amplasament și același cadru factual. #### de cele ce preced, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată împotriva pârâtului Primarul Comunei Limanu- se arată pe Rejust. 

Despre Vânt de Vamă SRL
 
Societatea a fost înființată în anul 2016, are sediul în Vama Veche, județul Constanța, strada Falezei, nr. 6 și se ocupă de „Restaurante”. Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, asociați sunt Ciocîrlan Mihaela și fostul consilier local la Limanu, Ciocîrlan Nicolae, cel din urmă fiind și administrator.  
 
Ciocîrlan Mihaela mai este asociat la Skylark Construct SRL, iar Ciocîrlan Nicolae mai este asociat și administrator la aceeași firmă.
 
Conform termene.ro, în anul 2023, societatea Vânt de Vamă SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 6.925.964 lei, cu un profit de 1.031.479 lei, la 10 angajați, având datorii în valoare de 485.899 lei.


 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Vânt de Vamă SRL dă în judecată Primăria Limanu. Dosar privind o autorizație și un aviz, pe rolul Tribunalului Constanța