Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:11 19 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz șocant la Constanța! O copilă de cinci ani, agresată sexual într-un microbuz închiriat de grădiniță

ro

03 Aug, 2019 00:00 4588 Marime text
Judecătoria Constanța a dispus condamnarea, în primă instanță, a unui bărbat din Constanța, la pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Victima individului este o fetiță în vârstă de cinci ani.
 
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. În actul de sesizare a instanței, magistrații arată că fapta a avut loc aproape de jumătatea lunii mai, într-un microbuz închiriat de o grădiniță din Constanța, cu ocazia unei excursii.
 
Concret, inculpatul este acuzat că, profitând de vulnerabilitatea victimei, datorată vârstei fragede și de imposibilitatea acesteia de a se apăra din cauza faptului că dormea, i-ar fi introdus mâna dreaptă în interiorul pantalonilor și a mișcat-o preț de aproximativ 5-6 secunde în dreptul organului genital al minorei.
 
Mai menționăm că inculpatul se afla în acel microbuz deoarece făcea parte dintr-un grup restrâns de adulți care supraveghea copiii.
 
Minora a fost audiată, iar în fața magistraților a menționat că a mers în respectiva excursie, iar la întoarcere a stat lângă numitul (…), unde a adormit. În acest context, copila spune că inculpatul ar fi sprijinit-o și ar fi ținut-o cu mâna pentru a nu cădea din cauza turbulențelor cauzate de vehiculul în deplasare.
 
Nu în ulmul rând, minora a declarat că nu a mai simțit ce s-a întâmplat ulterior, întrucât adormise.
 
Foarte important! Judecătoria Constanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 4 și art. 375 C.p.p., acesta recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor înscrisuri prezentate de părți.
 
În final, judecătorii au admis în parte acțiunea civilă exercitată în cauză și au decis obligarea inculpatului la plata sumei de 500 de lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii