Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:10 13 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Borcea, Camboianu şi Giurgiucanu nu au venit la procesul pentru moştenirea lui Petrică Iordache

ro

30 Oct, 2019 00:00 561 Marime text

Magistraţii Judecătoriei Constanţa au fost nevoiţi să amâne procesul demarat pentru moştenirea lui Petrică Iordache, unul dintre cei mai cunoscuţi afacerişti constănţeni ai anilor 2000, găsit mort pe Plaja Modern într-o dimineaţă de iulie, în 2007. Nou introduşi în proces, Cristi Borcea, Mihai Camboianu, Georgică Giurgiucanu, firma Habitat şi Ambient şi, respectiv, Maria Măriuţă - beneficiari ai retrocedărilor din Constanţa -, nu au primit citaţiile şi, astfel, nu s-au prezentat la termenul fixat la începutul acestei săptămâni la judecătorie.

În aceste condiţii, instanţa a fost obligată să amâne procesul, din cauză că a fost „lipsă de procedură cu pârâţii nou introduşi în cauză la termenul anterior“. Cu alte cuvinte, Borcea, Giurgiucanu, Camboianu, Măriuţă şi Habitat şi Ambient nu au primit citaţiile. Noua înfăţişare în dosarul privind moştenirea lui Petrică Iordache a fost fixată tocmai la începutul anului viitor, aşa încât să se asigure şi timpul necesar pentru ca Mihai Camboianu, Cristi Borcea şi ceilalţi pârâţi să primească citaţiile şi să afle astfel oficial despre noul proces în care sunt vizaţi.

După cum arătam în ediţiile anterioare ale cotidianului, dosarul a fost deschis de urmaşii afaceristului Petrică Iordache, respectiv soţia, Carmen, alături de cei doi fii, Renato şi Francesco. La început, familia Iordache acţionase în instanţă Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa, dar şi nişte adversari mai vechi în instanţă ai familiei Iordache, anume moştenitorii lui Istrate N. Micescu: bucureştenii Anca-Constantina Simionescu, Stanca-Elena-Margareta Viforeanu Micescu şi Istrate Micescu. La termenul anterior, însă, s-a decis introducerea în cauză, tot în calitate de pârâţi, şi a lui Cristian Borcea, Georgică Giurgiucanu, Mihai Camboianu, SC Habitat şi Ambient SA şi Maria Măriuţă.

 

Nulitate absolută parţială a contractului cu primăria


În ce priveşte litigiul iniţial dintre familiile Iordache şi Micescu, acesta a pornit în urmă cu circa 10 ani, când moştenitorii lui Istrate N. Micescu i-au dat în judecată pe moştenitorii lui Petrică Iordache, pentru un teren. Suprafaţa îi fusese vândută lui Iordache de către Primăria Constanţa la trei ani după ce aceeaşi instituţie fusese notificată în baza Legii 10/2001 de către moştenitorii Micescu pentru o mare parte din terenul vândut. După ani de judecată, familia Micescu a obţinut în instanţă constatarea nulităţii absolute în parte a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Petrică Iordache şi Primăria Constanţa în 2004. Actul viza suprafaţa totală de 271 mp situată în Peninsulă, pe strada Sulmona, preţul de achiziţie plătiti de Iordache pentru aceasta fiind de 29.900 de euro. Nulitatea absolută parţială a contractului a fost constatată de către judecători ca urmare a faptului că o parte din terenul vândut de primărie lui Iordache ar fi fost solicitat în baza Legii 10/2001 de către familia Micescu, ce s-au dovedit a fi proprietari de drept asupra porţiunii cerute de la primărie, după ce le fusese preluată abuziv în timpul regimului comunist.

În ce priveşte noii pârâţi, Borcea, Giurgiucanu, Camboianu, Habitat şi Ambient şi, respectiv, Maria Măriuţă, aceştia sunt, de asemenea, beneficiari ai retrocedărilor din zona veche a oraşului, deţinând terenuri inclusiv în apropierea Portului Tomis, ce se învecinează cu strada Sulmona, adică exact zona în care se află terenul cumpărat în 2004 de Petrică Iordache de la Primăria Constanţa.



Citeşte şi:

Procesul moştenitorilor
Cum şi pentru ce se judecă moştenitorii lui Petrică Iordache cu cei ai lui Istrate N. Micescu


Litigiu cu primăria şi terenul afaceristului-emblemă
Don Pedro Iordache şi retrocedările Constanţei

Definitiv şi irevocabil „Moştenirea" lui Don Pedro - caz închis!


Judecata se reia la Tribunalul Constanţa
Cum a pierdut Radu Mazăre procesul în dosarul de executare silită

 

Retrocedarile lui Mazare se suprapun
 

Arnold, în instanţă cu Borcea, Camboianu şi alţii
Dosarul „retrocedărilor suprapuse“, trimis spre rejudecare la Constanţa (rechizitoriu)

 

Sentinţă irevocabilă în Dosarul „retrocedărilor suprapuse“! Veste proastă pentru autorităţile municipale
 

Retrocedări suprapuse?
Arnold vs Giurgiucanu, Borcea, Camboianu şi Habitat Ambient. Primul termen în apel, azi, la Tribunal

 

Tribunalul Constanţa s-a pronunţat în Dosarul Retrocedărilor suprapuse
 

Terenurile ce aparţineau lui Jules Movilă
Cristian Borcea, Camboianu, Giurgiucanu şi Habitat şi Ambient SA, executaţi silit în cazul retrocedărilor suprapuse din Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii