Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:09 13 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amendă penală pentru compania OMV Petrom în dosarul de ucidere din culpă. Rudele victimei vor primi daune morale de 135.000 de euro (document)

ro

06 Mar, 2018 19:18 944 Marime text
Magistraţii de la Judecătoria Ploieşti au pronunţat sentinţa în dosarul în care compania OMV Petrom a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă.
 

“În baza art. 192 alin. 1 și 2 c.p. rap. la art. 396 alin. 2 c.p.p., cu aplic. art. 135 – art. 136 c.p., art. 137 alin. 4 lit. c cod penal, condamnă pe inculpata S.C. OMV. Petrom S.A.,, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 380.000. lei ( 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 1900 lei ), pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 136 alin. 3 - art.138 alin. 1 c.p. aplică inculpatei S.C. OMV. Petrom S.A., pedeapsa complementară a suspendării activității la sondă nr. 536 Ariceștii Rahtivani pe o perioada de 6 luni de la dată rămânerii defintive a prezenței sentințe. Atrage atenția asupra dispozițiilor art.139 alin.2 c.p.p. în sensul : neexecutarea cu rea credință a pedepsei complementare dispuse, instanța dispune dizolvarea persoanei juridice” se arată în minuta instanţei.

 
De asemenea, în decizia instanţei se menţionează că rudele copilului decedat vor primi daune morale în valoare totală de 135.000 de euro. Mai exact părinţii micuţului vor primi câte 35.000 de euro, iar cei cinci fraţi câte 13.000 de euro.
 

“În baza art. 25 c.p.p. , art. 397 c.p.p. și art. 1357 cod civil, admite în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile și obligă inculpata S.C. OMV. Petrom S.A astfel : - către partea civilă F.C.C., (având calitate de tată al defunctului), la plata sumei de 35.000 euro cu titlu de daune morale - către partea civilă F.E., (având calitate de mama a defunctului), la plata sumei de 35.000 euro cu titlu de daune morale - către partea civilă F.V., (având calitate de sora a defunctului), la plata sumei de 13.000 eur cu titlu de daune morale - către partea civilă F.A.N.,(având calitate de sora a defunctului), la plata sumei de 13.000 euro cu titlu de daune morale - către partea civilă F.M.A., (având calitate de frate al defunctului), la plata sumei de 13.000 euro cu titlu de daune morale - către partea civilă F.A.C., (având calitate de frate al defunctului), la plata sumei de 13.000 euro cu titlu de daune morale - către partea civilă F.C.C, (având calitate de frate al defunctului), la plata sumei de 13.000 euro cu titlu de daune morale” – se arată în minuta instanţei.

 
În plus, instanţa a obligat compania OMV Petrom la plata sumei de 12000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Sentinţa nu este definitivă putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2018.
 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, interogat la data de 13 octombrie 2017, OMV Petrom SA a fost trimisă în judecată prin adresa nr. 19/P/2015 din data 24.12.2015, emisă de M.P. - Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Secţia de urmărire penală şi criminalistică pentru ucidere din culpă. Din cercetările efectuate, s-a stabilit că SC OMV Petrom SA nu a împrejmuit cu gard beciul sondei nr. 536 Ariceştii Rahtivani, fapt care, pe de o parte, a permis deschiderea ventilului de la derivaţia coloanei de exploatare, iar pe de altă parte, nu a împiedicat accesul la capătul derivaţiei de la coloana de exploatare a sondei, ceea ce a făcut posibilă inhalarea de către un copil a gazelor eliminate în atmosferă şi a determinat, astfel, la 27.02.2014, decesul minorului.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii