Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:55 01 06 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident pe șoseaua Mangaliei. O minoră de 11 ani, rănită. Prima condamnare

ro

03 Apr, 2020 00:00 1517 Marime text

Judecătoria Constanța a decis condamnarea în primă instanță a unui tânăr, de 24 de ani, la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța,
 
În actul de sesizare s-a reținut că, la jumătatea lunii august 2018, inculpatul a condus autoturismul marca Skoda, pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța. În momentul în care a ajuns la marcajul pietonal din dreptul complexului comercial Metro 2, șoferul a surprins și a accidentat o minoră, de 11 ani, care se angajase în traversarea drumului public, pe marcajul pietonal, din partea stângă a conducătorului auto.
 
Instanța a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă, prin reprezentant legal, şi a obligat partea responsabilă civilmente, la plata către partea civilă a sumei de 25.000 de euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de daune morale.
 
Citește și
 
Prima condamnare după moartea ofițerului Marius Nae, de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis Constanța (video)

Constanța. Accident rutier cu victimă pe podul de la Doraly. Două autoturisme implicate

Accident rutier între Tulcea și Agighiol. Două victime. Echipajele de intervenție, la fața locului (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii