Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

300 de lei pentru „cumpărarea“ unui loc de muncă în Portul Constanța. Condamnare definitivă

ro

26 Jan, 2021 00:00 1234 Marime text
  • Ieri, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a inculpatului la pedeapsa de un an și opt luni de închisoare cu suspendare, pentru inșelăciune.


Verdict final în dosarul în care un cetățean din Constanța a înșelat trei persoane cărora le-a promis, în schimbul sumei de 300 de lei, un loc de muncă în Portul Constanța!

Ieri, judecătorii Curții de Apel Constanța au decis condamnarea definitivă a inculpatului (bărbat, 52 de ani, din Constanța) la un an și opt luni de închisoare cu suspendare, pentru inșelăciune.

Instanța a admis acţiunea civilă şi a decis obligarea inculpatului la plata sumei de câte 300 de lei în favoarea celor părți civile cu titlu de daune materiale.

În rechizitoriul întocmit (nr. 8552/P/2015), procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța arată că în 2015, declinându-și calitatea nereală de șef de coloană la firma (...), având sediul în zona Poarta 2 a Portului Constanța, și numele mincinos de (...), le-a indus în eroare prin acțiuni distincte pe persoanele vătămate (...), prin aceea că a solicitat și primit de la fiecare suma de câte 300 de lei.

În schimbul banilor, inculpatul ar fi trebuit să se ocupe de efectuarea unor demersuri în vederea facilitării obținerii unui loc de muncă la o societate cu sediul în Portul Constanța, fără a intenționa să aducă la îndeplinire promisiunile, întrunește elementele constitutive ale trei infracțiuni de înșelăciune.

Ieri, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a inculpatului la pedeapsa de un an și opt luni de închisoare cu suspendare, pentru inșelăciune.

Bărbatul a fost obligat, printyre altele, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune Constanţa sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la una din următoarele unități: Spitalul Clinic Judetean de Urgență „Sf.Apostol Andrei“ Constanța sau Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanța, pe o perioadă de 90 zile.


Citește și

Oficial!
Condamnare definitivă în dosarul Vectra, una dintre cele mai mari cauze ale DNA Constanța



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii