Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:08 24 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Inspectorul general al ISJ Constanța reacționează după sesizarea DNA pentru un prejudiciu de 35,2 milioane lei - „Așteptăm să vedem ce ne va spune ancheta penală în final”

ro

24 Feb, 2026 11:02 588 Marime text
Claudia Portase, inspector general al ISJ Constanța

Claudia Portase, inspector general al ISJ Constanța a făcut astăzi, 24 februarie 2026, mai multe precizări după ce Corpul de Control (CC) al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) a dispus sesizarea DNA și a altor instituții de control și urmărire penală, după ce a constatat „nereguli grave în evidența contabilă a Inspectoratului Școlar Județean Constanța”, cu un prejudiciu estimat la 35.200.695 lei.

„Ce pot să vă spun este că e o anchetă penală în curs, certarea doamnei din cadrul compartimentului contabilitate și deocamdată nu ne putem pronunța până nu se va termina această cercetare penală.

(N.r. Au fost luate măsuri interne) cam de două săptămâni de când am venit. Conform raportului Corpului de Control, ISJ Constanța are câteva aspecte de urmărit și de acelea am început deja să ne organizăm și să vedem cum le vom pune în aplicare. Am făcut un plan de măsuri și acest plan de măsuri a fost transmis către Ministerul Educației, de fapt către Corpul de Control. Acum ne organizăm pe aceste măsuri. Trebuie să le luăm încetul cu încetul pentru că și eu trebuie să mă familiarizez cu tot ceea ce scrie acolo și trebuie să am toate datele în momentul în care ne apucăm să facem acest lucru.

Așteptăm să vedem ce ne va spune ancheta penală în final”, declară aceasta.


Întrebată de jurnaliști cum funcționează mecanismul cu cecurile, Claudia Portase a precizat că:

„Noi nu scoatem bani de la trezorerie. Salariile noastre sunt pe carduri. La fel cum s-a întâmplat acest mecanism, cu siguranță vă voi pune la dispoziție toate aceste date în momentul în care se termină ancheta penală. Eu nu pot să vă spun acum toate aceste lucruri până nu avem finalul acesta. Până atunci, ca să înțelegem și pot să vin cu toate cu toate informațiile, atunci cu siguranță voi avea un comunicat în momentul în care avem finalizarea cercetării penale.

Ca și cadru didactic și ca inspector general, inspectorul general are o structură administrativă care trebuie să-și facă treaba. Inspectorul general nu este obligat să cunoască aspectele acestea atât de detaliate ale contabilității. Eu din punctul acesta de vedere pot să vă spun că lucrând la proiecte am cunoștințe economice și voi fi foarte atentă la ce se va întâmpla de acum încolo”, a încheiat inspectorul general.



Amintim că, potrivit raportului, echipa de control dispune „Sesizarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), având în vedere faptul că, în perioada 2012-2025, s-au constatat nereguli grave în evidența contabilă a Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prejudiciul estimat fiind de 35.200.695 lei”.

Documentul precizează că „Raportul de control va fi înaintat Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Cu această ocazie se va solicita efectuarea unei cercetări pentru stabilirea răspunderii penale și recuperarea prejudiciului produs instituției publice, deoarece fapta implică funcționari publici, prejudiciul estimat este mai mare de 200.000 lei”.

Faptele sunt considerate susceptibile de a întruni elementele constitutive ale mai multor infracțiuni: „delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, fals intelectual, uzurparea funcției, abuz în serviciu și/sau neglijență în serviciu”.


792 de CEC-uri în valoare de 35,2 milioane lei, neînregistrate în contabilitate

Raportul consultat de Edupedu.ro arată că, în perioada 2012-2025, „un număr total de 792 CEC-uri, în valoare totală de 35.200.695 lei, decontate de către Trezoreria Constanța personalului de la Inspectoratul Școlar Județean Constanța NU au fost înregistrate în Registrul de casă al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, nici în contul 5311 ‘Casa în lei’”.„Suma totală de 35.200.695 lei nu a ajuns în casieria Inspectoratului Școlar Județean Constanța și nu s-au făcut plăți în numerar, prin casierie din aceste sume”, se arată în document. De asemenea, s-a constatat „prezentarea de situații financiare care conțin date eronate sau necorelate”, întrucât „sumele ridicate cu CEC-uri de la Trezoreria Constanța, care nu au fost trecute prin casieria ISJ Constanța, în documentele financiar-contabile (inclusiv în situațiile financiare) au fost trecute în mod nejustificat direct pe cheltuieli, fără să existe documente justificative la bază, generând un prejudiciu de 35.200.695 lei”.






Citește și:
Corpul de Control al Ministerului Educației a sesizat DNA după descoperirea unui prejudiciu de 35,2 milioane lei la ISJ Constanța. Sute de CEC-uri nu ar fi fost înregistrate în contabilitate (DOCUMENTE)



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii