Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:14 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Colegiul „Mircea cel Bătrân”, diferența o face deschiderea către proiecte europene, chiar și în pandemie

ro

14 Oct, 2020 00:00 2015 Marime text

Într-un an marcat de problemele provocate de COVID-19 la nivel mondial, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa rămâne o instituţie deschisă către implicarea elevilor în proiecte de anvergură, care promovează valorile fundamentale europene, conștient fiind de faptul că actualele generații din bănci au nevoie la fel de mult ca și de educație și de o deschidere către colaborări internaționale.


Conform informațiilor oferite de prof. Florentina Gheorghe, responsabil comunicare al celui mai prestigios colegiu constănțean, în anul şcolar 2020-2021, mirciștii se vor implica în trei proiecte Erasmus +. Este vorba de „GenEthics – Discussing the Controversial Bioethical Issue of Stem Cell Research as an Important Issue of our Time in the European Context”, derulat cu şcoli din Germania şi Suedia, „Falsamente vero”, în parteneriat cu şcoli din Italia şi Germania, şi „Trois mers bilingues”, în parteneriat cu instituţii din Polonia şi Italia. Diversitatea temelor pe care se bazează proiectele oferă elevilor mircişti ocazia de a se afirma în domeniile lor de interes, folosind limbi moderne studiate în şcoală.


De asemenea, la finele lui septembrie s-a încheiat proiectul Erasmus + „Partager nos cultures pour mieux coopérer”, derulat în parteneriat cu Liceul „Jean Monnet” din Saint-Symphorien-Sur-Coise, Franţa. În octombrie 2019 s-a desfăşurat mobilitatea elevilor şi profesorilor francezi proiectul având drept obiective cunoaşterea patrimoniului local, dezvoltarea spiritului de echipă şi a toleranţei, precum şi dezvoltarea competenţelor de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională – limba franceză.


Citește și:

Chiar și în condițiile restrictive ale pandemiei, mirciștii au celebrat Ziua Limbilor Europei


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii