Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:58 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost publicat în Monitorul Oficial Cadrul de referință al curriculumului național. Sau reafirmarea formalismului din educația românească

ro

17 Feb, 2021 00:00 1242 Marime text


În Monitorul Oficial nr. 151 bis din 15 februarie 2021 a fost publicat Ordinul privind aprobarea documentului de politici educaționale „Repere pentru proiectarea, actualizarea și evaluarea Curriculumului național. Cadrul de referință al curriculumului național”, semnat, pentru conformitate, de secretarul de stat Gigel Paraschiv în dreptul ministrului Educației.
În cele 60 de pagini ale Anexei ce însoțește Ordinul 3239/5 februarie 2021, în fapt cadrul de referință, se bate apa în piuă cu aceleași intenții de bine pentru învățământul românesc, cu aceleași șabloane lingvistice specifice domeniului, în esență un document care nu va aduce nicio schimbare imediată.
Iată un exemplu apropo de „bunele intenții”, rămase de decenii în aceeași fază.
„Prezentul document, Cadru de Referință al Curriculumului Național (2020) promovează aspecte inovative la nivelul sistemului educațional românesc prin faptul că:

  • Reafirmă centrarea pe elev, pe interesele și pe nevoile sale de învățare (oare să fi fost altfel până acum? – n.r.)

  • Ia în considerare provocările și evoluțiile specifice lumii contemporane (de parcă ar putea fi evitate – n.r.)

  • Așază întregul sistem educațional preuniversitar, de la educația timpurie până la învățământul post obligatoriu, pe o filosofie educațională explicită, pe un sistem unitar de valori și principii (asta da formulare de Ministerul Educației – n.r.)

  • Formulează, în mod explicit, opțiunea pentru un sistem educațional centrat pe formarea de competențe și descrie implicațiile acestei abordări asupra predării-învățării, a resurselor educaționale, a evaluării rezultatelor școlare, a formării și a managementului resurselor umane (a câta oară, oare câte documente mai sunt necesare – n.r.)

  • Formulează un set de finalități ale sistemului educațional centrate pe competențe-cheie, care includ profilurile de formare aferente fiecărui nivel de învățământ (mai este cineva care să nu le știe – n.r.)

  • Permite flexibilitate, prin organizări conceptuale și organizări instituționale variate, în procesul de implementare (degeaba le permite dacă nu le și susține – n.r.)”.

 
În condițiile în care planurile cadru pentru învățământul liceal nu au trecut cu bine de „proba” dezbaterilor publice, actualul ordin nu face decât să ne trimită cu gândul că degeaba există preocupare și viziune pentru un învățământ la standarde internaționale, dacă... practica ne omoară.
Pentru toate frumoasele intenții expuse în acest cadru de referință e nevoie de o bază materială la standarde europene, dar mai ales de cadre didactice formate la nivelul competențelor solicitate.
 
Citește și:

Dezbatere „furtunoasă” a noilor planuri cadru pentru liceu: 50 de profesori constănțeni de limba franceză i-au adresat ministrului Educației o petiție

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii