Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:17 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE. Suntem în scenariu roșu - Silviu Coșa, prefectul județului „Doar noi putem evita instituirea carantinei. Este decizia fiecăruia dintre noi”

ro

17 Mar, 2021 00:00 3150 Marime text
  • Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa a fost invitat la ZIUA LIVE
  • Județul Constanța a intrat oficial pe cod roșu iar rata de infectare cu virusul Sars-Cov-2 în municipiul Constanța a crescut semnificativ
  • Doar populația județului și municipiului Constanța poate evita prin respectarea măsurilor de protecție o eventuală carantinare
  • Autoritățile au și ele rolul lor, dar nu poate fi un jandarm la fiecare colț de stradă și un polițist la fiecare colț de bloc
  • Gradul de ocupare a paturilor din spitalele Covid din județ este de 60%, la ATI situația este delicată
  • Municipiul Constanța va avea alte 20 de fluxuri de vaccinare
  • Dacă incidența în municipiul Constanța va depăși 6/1000 de locuitori, toate unitățile de învătământ vor intra de săptămâna viitoare în scenariul trei
Nu există un scenariu pentru Sărbătorile Pascale, însă există o certitudine: ora de la 22.00 va rămâne bătută în cuie

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa a fost invitat la ZIUA LIVE chiar în ziua în care județul Constanța a intrat oficial pe cod roșu și când rata de infectare cu virusul Sars-Cov-2 în municipiul Constanța a crescut semnificativ în ultimele zile și ne apropiem de rata de incidență de 5/1000 de locuitori.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a condus tot ieri și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a stabilit intrarea județului în secenariul roșu și noile măsuri care se impun.
Despre aceste măsuri, Silviu –Iulian Coșa a vorbit pe larg la ZIUA LIVE. Interviul video poate fi urmărit aici:


La nivelul județului Constanța, rata de incidență, raportată de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța, marți, 16 martie a.c., este de 3.02, fața de ziua precedentă când a fost 2.74.
 
De astăzi se instituie noi interdicții pe teritoriul județului Constanța
Astfel, începând de astăzi pe teritoriul județului, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și în interiorul altor spații publice închise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul că sunt construcții cu caracter temporar sau permanent; se interzice activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, cu excepția deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unități; este permisă prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum și în spațiile publice dacă au un tavan și un singur perete cu asigurarea unei distaţe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective; este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția desfășurării activității de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și loz, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară; este interzisă organizarea şi desfășurarea activității cu publicul în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in; este interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
De asemenea, rămâne obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise.
Totodată, vineri, 19 martie, o dată cu o nouă încadrare, toate unitățile de învătământ vor intra de săptămâna viitoare în scenariul trei. Deciziile sunt valabile pentru 14 zile, după care se va face o reanalizare a situației, a anunțat Silviu Coșa la ZIUA LIVE.
 
În municipiul Constanța, incidența se apropie de 6. Ne îndreptăm din nou către carantină?
Prefectul județului Constanța consideră că doar populația județului și municipiului poate evita prin respectarea măsurilor de protecție o eventuală carantinare.
“Sunt mai multe aspecte. Nu trebuie să uităm că virusul circulă din cauza noastră. Din cauza faptului că nu reușim să ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru! Atenție la respectarea unor măsuri atât de simple: mască, iginenizare și distanțare fizică!”, a precizat Coșa.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai afirmat că atingerea acestui prag (n.r. incidența 6/1000), în mod informal este asociat cu instituirea carantinei.
“De la 6/1000, vom începe să luăm în considerare și celelalte elemente. Numărul de unități medicale care ne ajută. Este decizia noastră, a fiecăruia dintre noi. S-ar părea că nu există o majoritate suficientă care respectă regulile. Mare parte a constănțenilor au înțeles respectarea regulilor în spațiul public.
Cu fiecare cetățean care înțelege să respecte regulile, șansele pentru neinstituirea carantinei sunt mai mari. Autoritățile au și ele rolul lor. Nu poate fi un jandarm la fiecare colț de stradă și un polițist la fiecare colț de bloc. Vom verifica dacă sunt sau nu restaurante deschise”, a menționat prefectul.
Gradul de ocupare a paturilor din spitalele Covid din județ este de 60%, a mai spus prefectul Silviu Coșa.
Dacă vorbim despre situația de la ATI, Coșa a afirmat că: ”La ATI situația este dinamică, nu prea mai sunt locuri, este luată în calcul și posibilitatea de a solicita alte paturi de ATI la Spitalul Județean și la Spitalul de Boli Infecțioase”.
 

Campania de vaccinare: Municipiul Constanța va avea alte 20 de fluxuri

 
La nivelul Prefecturii, gradul de vaccinare este de peste 90%, ceea ce a permis instituției desfășurarea unui program de lucru normal, în timp ce în alte instituții abia acum apar focarele, cazurile de infectare.

“Distanțarea și respectarea unor reguli, mai ales la muncă, împreună cu vaccinarea la scară largă, acestea sunt soluții.
Ca județ, suntem pe unul din locurile fruntașe în cadrul campaniei de vaccinare. Avem 33 de fluxuri de vaccinare în prezent, la nivel de județ. În municipiul Constanța sunt 14 fluxuri.
De marțea viitoare, municipiului Constanța, i se vor mai aloca 20 fluxuri de vaccinare, în cadrul centrului de la Pavilionul Expozițional, care suportă pâna la 40 de fluxuri de vaccinare. Astfel, vor putea fi vaccinați peste 2500 de constănțeni zilnic.
În acest moment, capacitatea este de 2000 de persoane”, a explicat Silviu-Iulian Coșa, care a dat asigurări că vaccinarea va continua într-un ritm accelerat .
 
Cum ne vom petrece sărbătorile de Paște în acest an?
După cum se știe, starea de alertă a fost prelungită, la nivel de țară până pe 15 aprilie a.c. Sărbătorile pascale vor avea loc la începutul lunii mai, tocmai de aceea, reprezentantul Guvernului în teritoriu nu poate estima astăzi, cum vor arăta anul acesta. Pentru că totul se schimbă funcție de situația epidemiologică.
“Nu pot să vă dau o veste bună, să prognozez ceva. Ne-am obișnuit să fim ordonați foarte repede, ne-am autoeducat foarte repede. Pentru binele tuturor, ora de la 22.00 va rămâne bătută în cuie! , a menționat prefectul.

Citește și:

ZIUA LIVE. Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa „Cu fiecare cetățean care înțelege să respecte regulile, șansele pentru neinstituirea carantinei sunt mai mari“
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii