Un tânăr constănţean face rezidenţiatul în Germania. O poveste despre noul val al medicinei româneşti Doctorul Sebastian Vasilescu - „Ştiu că mă voi întoarce acasă. Acesta e visul meu”

Sebastian Vasilescu are 26 de ani. N-ai crede, atunci când îl priveşti, că e unul dintre medicii care salvează vieţi. Unul dintre aceia cărora pacienţii le spun „mulţumesc, domnule doctor, vă datorez viaţa!”. Asta pentru că este atât de tânăr.
Prima impresie rămâne însă în urmă atunci când Sebastian începe să vorbească despre profesia sa şi despre sincopele sistemului de sănătate din România.
 
Sebastian Vasilescu a terminat Medicină Generală la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Înainte de a intra în anul V, în vacanţa de vară, a obţinut, alături de alţi şapte studenţi la Medicină, o bursă în Germania, oferită de concernul Mediclin. Dintre cei opt studenţi care au beneficiat atunci de această bursă, doar doi au reuşit să obţină ulterior un contract de muncă pentru rezidenţiat. Unul dintre cei doi este Sebastian. Tânărul constănţean lucrează acum la Centrul de Inimă Mediclin Coswig. Timp de şapte ani, el va face rezidenţiatul în Cardiologie intervenţională şi angiologie.
În luna decembrie se împlineşte un an de când constănţeanul profesează medicina în Germania. Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, Sebastian Vasilescu vorbeşte despre sistemul de sănătate din România vs. sistemul de sănătate nemţesc, despre motivele care l-au determinat să muncească dincolo de graniţe, dar şi despre importanţa deciziilor pe care a fost nevoit să le ia.
„Este cea mai bună decizie pe care o puteam lua din punct de vedere profesional. Nu am absolut niciun regret din perspectiva asta. Ca străin, sunt încă în proces de adaptare şi sunt de părere că între felul în care îţi faci munca pentru care eşti plătit şi modul în care eşti privit de străini există o legătură strânsă. Personal, nu m-am lovit de niciun aspect ce ţine de discriminare”, mărturiseşte, încă de la începutul discuţiei noastre, Sebastian.
 
În 2012, din România au plecat 2.400 de medici. Care crezi că sunt motivele care au stat la baza acestei plecări în masă?
Cred că depinde de la persoană la persoană. Motivele pot fi atât de natură financiară, cât şi de natură profesională. La mine au fost combinate. Plecarea în străinătate pentru a practica acolo medicina a fost, pentru mine, o oportunitate de care am simţit că trebuie să profit neapărat.
Există mulţi medici rezidenţi care au plecat afară şi care nu au de gând să se întoarcă, fără însă ca aici să se fi lovit vreodată de probleme financiare. Eu, recunosc, am simţit nevoia unei independenţe financiare. Gândul că după şase ani în care pilonii de rezistenţă au fost - şi din acest punct de vedere - mama şi tata, ar putea urma alţi câţiva ani în care eu să depind de ei m-a determinat să plec, să profit de această şansă.
 
Cărui fapt se datorează contextul economic dificil în care doctorii din România sunt nevoiţi să profeseze? Ne referim aici la doctorii din sistemul public de sănătate.
Cred că în sistemul de sănătate din România au activat, prea mulţi ani, foarte multe persoane care nu au ştiut ce înseamnă managementul sanitar şi care au gestionat defectuos sistemul în sine. În fiecare an, fiecare dintre aceste persoane a avut un efect negativ asupra sistemului, iar aspectele pozitive, cel puţin în ultimii zece ani, au fost prea puţine pentru a contrabalansa situaţia asta. Dar poate că situaţia e cauzată şi de faptul că românul, prin felul lui, găseşte bani de oriunde pentru medic. Această atitudine a întreţinut, şi ea, degradarea treptată a sistemului de sănătate din România.
 
Bun, dar să privim şi din perspectiva pacientului. El face rost de bani chiar şi în cele mai grele condiţii pentru un medic tocmai pentru că, uneori, acesta din urmă îi cere cu insistenţă, banii devenind astfel o condiţie sine qua non în derularea actului medical.
Cred că este o culpă comună. A tuturor. Sunt total împotriva doctorilor care condiţionează actul medical de o anumită sumă de bani, deşi eu personal nu am întâlnit astfel de medici. Repet, este o vină comună, o situaţie la care s-a ajuns nu doar din vina medicilor.
 
Care sunt cele mai apăsătoare probleme de care se loveşte un medic care profesează în România?
Răspunsul meu va fi puţin subiectiv. Eu nu am apucat să profesez în România. Din contactul meu cu medicii de aici am observat însă că problemele din sistemul public de sănătate sunt tendinţa pacientului de a sublinia mai mult aspectele negative ale actului medical, atunci când acestea există, şi aspectul financiar. Sistemul de sănătate privat din România este însă la nivel european, acolo e o cu totul altă poveste.
 
De ce au astăzi medicii din România o reputaţie proastă? Şi de ce această tendinţă de a generaliza caracterizările breslei, în sensul în care tindem uneori să afirmăm, urmare poate a unei interacţiuni cu un medic slab pregătit, că toţi sunt la fel?
Părerea mea este că un rol foarte important în povestea asta îl are mass media. Spre exemplu, un caz de malpraxis e mediatizat zile în şir pe toate posturile, în comparaţie cu o intervenţie reuşită sau cu o premieră medicală în România. La noi se vinde scandalul. Situaţia diferă total afară din acest punct de vedere. Pentru ei este atât de natural faptul că sistemul de sănătate e bine pus la punct. Medicina nu este atât de mediatizată acolo, omul pleacă de la premisa că sistemul e, aşa cum spuneam, bine pus la punct. Acolo presa nu mediatizează ce a făcut prost sistemul. În schimb, clinicile de acolo au propriile reviste şi ziare, nu doar de specialitate, ci care conţin subiecte din absolut toate domeniile. Clinica la care lucrez eu, spre exemplu, are un ziar propriu.

Cum ai defini sistemul de sănătate nemţesc? Dar pe cel din România?
Cel din Germania e bine închegat, este cinstit şi în relaţia cu medicul, şi în cea cu pacientul. Este echilibrat. Nu cred că are sens să fac o comparaţie între cele două sisteme. Aşa cum, în ultimii 20 de ani, sistemul din România a involuat sau, cel mult, a stagnat, cel din Germania a evoluat permanent.

„Te frapează felul lipsit de griji în care personalul medical îşi face treaba”
Ce te miră pe tine, medic român, într-un spital din Germania?
Pe lângă cunoscutele condiţii şi dotări de ultimă generaţie, într-un spital public din Germania te frapează felul lipsit de griji în care personalul medical (doctori, asistente, infirmiere) îşi face treaba. Te frapează felul în care oamenii vin la muncă mulţumiţi şi determinaţi să-şi facă treaba cu responsabilitate. Şi destresaţi.
 
Te-a impresionat vreo situaţie anume petrecută în clinică?
Un lucru care da, m-a impresionat, a fost acela că am văzut oameni fără posibilităţi financiare, oameni săraci trataţi la fel cum este tratat la ei un politician. Şi nu este o falsă impresie. Oameni simpli, de la ţară, trataţi în aceleaşi rezerve, cu aceleaşi materiale, de aceiaşi medici ca şi politicienii.
 
Ai un model anume în profesia aleasă? Există cineva care te inspiră?
Am modele şi în ţară - foşti profesori care m-au marcat şi alături de care sper din toată inima să am posibilitatea, în viitor, să lucrez -, şi în Germania - un doctor din clinică, un exemplu de profesionalism.
 
„Inima mea e aici”
 
Ce ai schimba la sistemul de sănătate din România dacă ai fi unul dintre factorii decizionali?
Aş aduce în toate poziţiile cu putere de decizie din sistemul medical românesc oameni dintr-un sistem care deja funcţionează bine. Aş lua persoane din altă parte, nu neapărat români. Din alt sistem de sănătate. Din Germania, spre exemplu. Dar asta este, desigur, o discuţie ipotetică.
 
La ce trebuie să se gândească un medic din România atunci când alege să muncească în străinătate?
Un student, spre exemplu, sau un medic rezident trebuie să ia în calcul toate aspectele: pe cel profesional, pe cel financiar şi pe cel psihologic. Acesta din urmă nu trebuie subestimat. Trebuie să fii cinstit cu tine, să-ţi dai seama dacă poţi sau dacă, din contră, nu poţi face asta. Eu, spre exemplu, ştiu că mă voi întoarce acasă. Acesta e visul meu: să vin acasă. Fac cu pasiune ceea ce fac. Dacă se întorc acasă măcar o jumătate dintre cei plecaţi, dacă se întorc cei care contează, va veni un val bun pentru medicina românească.
 
Ai regrete? Am înţeles că nu îţi pare rău că ai ales să pleci acum. Dar dincolo de asta?
Am un regret. Nu acela că am plecat. Nu acela că am îmbrăţişat această profesie. Ci acela că am fost mai mult sau mai puţin obligat să plec de lângă cea care îmi va deveni soţie şi de lângă familie.
Aşa cum spuneam însă sunt 100% sigur că o să mă întorc. Inima mea e aici. Dar nu văd acest moment mai devreme de zece ani. Ar fi timp irosit dacă m-aş întoarce mai devreme. Trebuie să ai puţin rulaj, trebuie să ai pacienţi. Nu vreau să-mi impun limite, dar ceea ce am în momentul de faţă din punct de vedere profesional este extraordinar.
Revenind, nu mă gândesc să-mi cresc copiii mari acolo. Nu vreau să mă simt acolo mai acasă decât mă simt, decât sunt aici.