Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:22 25 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petromidia, la 40 de ani Dorina Diaconu, şefa Secţiei Termo-Hidro - „Suntem o echipă care are aceleaşi obiective. Foarte importantă este şi comunicarea“ (galerie foto)

ro

29 May, 2019 00:00 2543 Marime text

Şefa Secţiei Termo-Hidro a Rafinăriei Petromidia, Dorina Diaconu, a vorbit în cadrul unui interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa despre activitatea sa în companie, despre munca în echipă, dar şi despre responsabilităţile ce derivă din această funcţie.
 
Povestiţi-ne despre activitatea dvs. în cadrul companiei! Cum a început totul?
 
Povestea mea a început prin 1979, când am auzit ca lângă Năvodari se va construi un combinat petrochimic. Mi-am spus atunci că mi-ar plăcea să lucrez şi eu acolo. Astfel că la terminarea liceului am dat admitere la Facultatea de Tehnologie Chimică a Institutului Politehnic Bucureşti, secţia Petro-Carbo Chimie. După absolvirea facultăţii am primit repartiţie la CP Midia şi am putut spune că dorinţa mi s-a îndeplinit. Am fost repartizată la Secţia Hidro, aşa era atunci.
 
De câţi ani sunteţi şefa Secţiei Termo-Hidro? Cât este de greu pentru o doamnă să coordoneze o astfel de secţie, pentru că, bănuim, nu este zonă a platformei în care să nu aveţi activitate?
 
De la angajare şi până în prezent, am trecut prin aproape toate instalaţiile secţiei, am fost şeful Instalaţiei tratare apă, apoi al Gospodăriilor de ape şi în final al Instalaţiei reţele utilităţi. Şef de secţie am devenit odată cu reînfiinţarea acestui post, în anul 2017. Nu este greu să coordonezi o secţie, am colaborat întotdeauna cu colegii mei din secţie şi din celelalte instalaţii, secţii şi cu o echipă lângă tine este mult mai uşor.
 
Câte persoane aveţi în subordine şi ce profesii au? Câte sunt femei şi câţi bărbaţi?
 
Coordonez peste 80 de persoane care au diferite profesii, operatori chimişti, mecanici, maiştri, ingineri, dintre care 17 femei.
 
Postul pe care îl ocupaţi presupune o serie de responsabilităţi şi obligaţii. Cum reuşiţi să le faceţi faţă?
 
Este adevărat că postul pe care îl ocup nu este unul uşor, dar, cum spuneam, consider că suntem o echipă care are aceleaşi obiective. Nu este mai puţin adevărat că foarte importanţă este şi comunicarea.
 
Care a fost cel mai greu moment din cariera dvs.?
 
Industria în care lucrez nu este una uşoară, sunt momente în care crezi la prima vedere că nu vei reuşi să duci la capăt sarcina sau că nu vezi soluţia problemei, dar cu o bună cunoaştere a situaţiei, cu concentrare pe problema respectivă, totul devine mai uşor. Totuşi, a existat un moment greu, la începutul carierei mele, când am fost martora unui accident de muncă. Atunci am înţeles cât de important este să lucrezi în siguranţă, să nu minimalizezi niciodată o acţiune, pe principiul „am făcut asta de mii de ori şi nu mi se poate întâmpla nimic”. Rutina este principalul duşman al siguranţei.
 
Unul dintre punctele din fişa postului pe care îl ocupaţi presupune prevenirea şi rezolvarea situaţiilor anormale şi de urgenţă prin identificare proactivă şi reacţie promptă pentru siguranţa în funcţionare. V-aţi confruntat cu asemenea situaţii în activitate?
 
Noi, cei din secţia termo-hidro, suntem furnizorii de utilităţi pentru toate instalaţiile rafinăriei şi petrochimiei. Pe unele le producem noi, pe altele le achiziţionăm de la furnizori şi doar le transportăm prin conducte la consumatori. Sigur că apar şi situaţii anormale, dar cu ajutorul cunoştinţelor teoretice, printr-o bună cunoaştere a proceselor şi cu ajutorul echipei, reuşim ca prin acţiunile noastre să rezolvăm situaţia, să minimizăm efectele asupra funcţionării celorlalte instalaţii, astfel încât, la final, să fim mulţumiţi că am contribuit la menţinerea parametrilor necesari colegilor noştri, fără a influenţa negativ procesele tehnologice. În aceste situaţii, viteza de reacţie şi spiritul de echipă sunt decisive.
 
Ce atuuri trebuie să aibă o femeie pentru a nu fi depăşită de angajaţii bărbaţi?
 
Nu văd o competiţie între femei şi bărbaţi. Suntem cu toţii la fel. Nu trebuie să dovedim ceva, nu ne întrecem între noi. Fiecare dintre noi, femei sau bărbaţi, ocupă un post cu atribuţii clare, precise şi ne desfăşurăm activitatea în scopul şi în limita acestei fişe de post. Un fost director ne spunea că „operatori bărbaţi egal operatori femei”. Şi avea dreptate.
 
Cum vă vedeţi prin prisma funcţiei pe care o aveţi? Credeţi că sunteţi o şefă bună?
 
Nu ştiu dacă sunt o şefă „bună”, asta ar trebui să o spună colegii pe care îi coordonez, poate chiar şefii mei. Cred că sunt o şefă corectă, care are respect pentru oamenii lângă care lucrează şi pentru tot ce o înconjoară, lucruri, mediu.
 
Poate o femeie să fie împlinită în toate aspectele vieţii sau trebuie să aleagă între carieră şi familie?
 
O femeie alege să considere dacă este împlinită sau nu. Nu pot generaliza, în ceea ce mă priveşte pot să spun că da, sunt o femeie împlinită. Am o familie frumoasă, care m-a ajutat, înţeles şi m-a susţinut în tot ceea ce am făcut. Poate că nu le-a fost uşor când telefonul a mai sunat în timpul nopţii sau duminică, dar au înţeles că şi asta face parte din activitatea mea.
 
O urare pentru Petromidia!
 
La aniversare, Petromidiei îi urez prosperitate, să continue programul de investiţii, pentru că ştiu că are proiecte îndrăzneţe, şi… La mulţi ani!
 
Citeşte şi:
 
Petromidia, la 40 de ani Rodica Brăiescu, manager operaţional Sector Trading - „Industria de rafinare este volatilă, sensibilă la factori economici, geopolitici, sociali“

Petromidia, 40 de ani Laurenţia Țiclete, specialist Resurse Umane - „Petromidia este locul pe care îl numesc acasă. Aici mi-am petrecut o parte din viaţă“ (galerie foto)

 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii