Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:15 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petromidia, 40 de ani Laurenția Țiclete, specialist Resurse Umane - „Petromidia este locul pe care îl numesc acasă. Aici mi-am petrecut o parte din viață“ (galerie foto)

ro

22 May, 2019 00:00 7064 Marime text


Laurenția Țiclete, specialist Resurse Umane, a acordat un interviu cotidianului ZIUA de Constanța, în care a vorbit despre activitatea sa în companie, despre proiectele de internship pe care le coordonează, dar și despre calitățile pe care trebuie să le aibă un petrolist.
 
Povestiți-ne despre activitatea dvs. la Petromidia! Când aţi început să lucraţi în acest sector şi ce v-a determinat să faceţi tocmai această alegere?
 
Era prin septembrie 1978, o zi de toamnă, în care soarele mângâia timid pământul și vântul adia ușor. Atunci mi-am luat rămas-bun de la ultima mea vacanță și cu convingerea că toamna este un anotimp plin de culoare, farmec și schimbare, am pornit dis-de-dimineață cu dispoziția de repartizare “la purtător”, cu optimism și entuziasm în suflet către locul de munca, respectiv Platforma Petrochimică Midia. Mi-am păstrat acest obicei de a pleca dis-de-dimineață către același loc vreme de aproximativ 41 de ani.
               
Care a fost evoluția dvs. în companie? Mă refer aici la funcțiile pe care le-ați deținut de-a lungul anilor.
 
Am început pornind cu prima treaptă, respectiv operator chimist practicant în secția Amestec finisare și expediție produse petroliere, am absolvit Facultatea de Prelucrarea petrolului și petrochimie, mi-am continuat activitatea în cadrul laboratorului de determinări toxicologice ca responsabil de încercări, apoi în anul 1984 am schimbat traiectoria profesională și am început o nouă activitate în cadrul Departamentului de Resurse Umane, Compartiment Training. În acest compartiment am avut responsabilitatea organizării și coordonării instruirii practice în producție a elevilor și studenților, precum și activitatea de policalificare a angajaților rafinăriei.
 
Ce înseamnă pentru dvs. Petromidia? Dacă ați fi acum tânăr absolvent de facultate, ați alege aceeași carieră?
 
În anul 2007 am fost promovată manager de resurse umane pentru Rompetrol Quality Control SRL - entitate a Grupului KMG International, în prezent m-am întors la Rompetrol Rafinare SA. Petromidia este locul pe care îl numesc acasă! Da, pentru că aici mi-am petrecut o parte din viață, cu suișuri și coborâșuri, alături de oameni cărora le mulțumesc pentru priceperea și abnegația lor. Dacă astăzi aș fi proaspăt absolventă, aș lua de la capăt această poveste cu provocările și lecțiile de viață care m-au format și maturizat.
 
În prezent, dumneavoastră vă ocupați de programele de internship. De când a început acest program și în ce constă?
 
În prezent, fac parte din echipa de HR care organizează și coordonează programele de internship. Acest program a început încă din 2001, a devenit tradiție și cu mândrie spun că am fost primii în România care au dezvoltat acest program modern de selecție și recrutare a forței de muncă.
 
Câți tineri au fost incluși în programele de internship? Cât de bine înțeleg acești tineri diferența dintre teorie și practică?
 
În decursul acestor ani, am avut peste 1.000 de participanți în acest proiect. Programul oferă oportunitatea participanților de a dobândi cunoștințe despre industria din care facem parte, punerea în practică a cunoștințelor teoretice dobândite în timpul școlii, îmbunătățirea cunoștințelor tehnice prin implicare în activități specifice departamentelor în care sunt repartizați, precum și interacțiunea directă cu profesioniștii din domeniu, toate aceste lucruri ajutând participantul să-și crească potențialul de angajare.
 
La ce te ajută un program de internship? Și de ce le recomandați tinerilor așa ceva?
 
Acest program trebuie văzut de ambele părți ca o mare oportunitate. Participanților le oferă posibilitatea de dezvoltare de abilități și cunoștințe, iar organizatorilor - crearea unui pool de talente.
 
Ce calități trebuie să aibă un viitor petrolist?
 
Un viitor petrolist trebuie să fie deschis către nou, implicat energic și să aibă multă încredere în sine.
 
Un mesaj pentru Petromidia la 40 de ani!
 
Le sunt recunoscătoare tuturor colegilor mei de la care am învățat câte ceva, le doresc sănătate și împlinire, multă inspirație, pentru a scrie mai departe povestea Petromidia!
 
Citește și:

Petromidia, la 40 de ani Rodica Brăiescu, manager operaţional Sector Trading - „Industria de rafinare este volatilă, sensibilă la factori economici, geopolitici, sociali“
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii