Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un om de afaceri din Tulcea ridică un bloc de patru etaje pe strada Griviței din Constanța

ro

03 Aug, 2022 00:00 2629 Marime text
  • Documentul este valabil 12 luni
 
Gigi Uda de la Biodam SRL a obținut un nou document de urbanism de la Primăria Constanța pentru investiția pe care dorește să o realizeze pe strada Griviței din Constanța.
 
Astfel, pe 2 august 2022, Biodam SRL a primit CU 1783 pentru construirea unui imobil 2S+p+4E locuințe colective cu spații comerciale la parter (cu respectarea înălțimii maxime), împrejmuire teren și organizarea execuției lucrărilor. Documentul este valabil 12 luni. Investiția se va realiza pe strada Griviței nr. 40.


 
Istoric investiție
 
Pe data de 25 august 2017, Biodam SRL a obţinut de la Primăria Constanţa două certificate de urbanism. Potrivit celor două acte, societatea va ridica un imobil de patru etaje pe strada Griviţei şi un bloc cu destinaţia locuinţe pe strada Olteniei. Astfel, Certificatul de urbanism nr. 2586 presupune „Construire imobil 2s+p+4e apart-hotel cu spaţii comerciale la parter, împrejmuire teren şi organizarea execuţiei lucrărilor“. Imobilul va fi edificat pe strada Griviţei nr. 40.


 
În noiembrie 2018, Gigi Uda a solicitat şi a obţinut de la Primăria Constanţa, pe data de 19 noiembrie, alte două acte de urbanism. Este vorba despre certificatul de urbanism nr. 4331 - „Construire imobil locuinţe cu spaţii libere la parter S+DM+P+4E, cu parcaje la subsol si demisol (la parter - spaţii comerciale)“, pentru investiţia realizată pe strada Atelierelor nr. 8 - 8 Bis - 10. Al doilea certificat de urbanism - nr. 4332 - constă în „Construire imobil 2s+P+4 etaje, apart- hotel cu spaţii comerciale la parter, împrejmuire teren şi organizarea execuţiei lucrărilor“, pentru o investiţie realizată pe strada Griviţei nr. 40.
 
 
Despre Biodam SRL
 
Societatea este fondată în 2003 și are sediul social în comuna Baia, pe strada Republicii, județul Tulcea. Asociat unic și administrator este Gigi Uda. Conform confidas.ro, în anul 2021, firma a raportat 4 salariați, la o cifră de afaceri de 57.973.628 lei, cu un profit de 118.788 lei.
 
Biodam SRL are următoarele puncte de lucru: municipiul Constanţa, strada Olteniei nr. 31; comuna Baia, strada Republicii nr. 3 bis, judeţul Tulcea; municipiul Constanţa, strada Griviţei nr. 40; Bucureşti, strada Matei Basarab nr. 91, Constanța – strada Atelierelor nr. 8-8bis.  
 
Frima se ocupă de comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat.
 
Activităţile secundare constau în următoarele: cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase; cultivarea trestiei de zahăr; cultivarea tutunului; creşterea porcinelor;
creşterea păsărilor; creşterea altor animale; activităţi auxiliare pentru producţia vegetală; prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre; fabricarea produselor de morărit; fabricarea amidonului şi a produselor din amidon; fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie; distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice; fabricarea vinurilor din struguri; comerţ cu ridicata al băuturilor; comerţ cu ridicata al produselor din tutun; comerţ cu ridicata al zahărului, ciocolatei şi produselor zaharoase; comerţ cu ridicata cu cafea, ceai, cacao şi condimente; comerţ cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv peşte, crustacee şi moluşte; comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun; transporturi cu taxiuri; activităţi de servicii anexe transportului pe apă; hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare; facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată; restaurante; activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente; baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor; activităţi de închiriere şi leasing cu maşini şi echipamente de transport aerian; alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică şi altele.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Două blocuri de patru etaje, ridicate de Biodam SRL în municipiul Constanţa. Unul pe strada Atelierelor şi unul pe strada Griviţei

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii