Franc Estate Development SRL primește alte două autorizații pentru amenajarea teraselor comerciale pe Bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța
Franc Estate Development SRL primește alte două autorizații pentru amenajarea teraselor comerciale pe Bulevardul

Primăria Constanța a emis, la data de 1 septembrie 2025, trei Autorizații de Construire pentru societatea Franc Estate Development SRL, vizând amenajarea unor terase aferente spațiilor comerciale de pe Bulevardul Aurel Vlaicu nr. 325C.
-
Autorizația nr. 639 permite amenajarea unei terase pentru un spațiu comercial existent, prin amplasarea de elemente de mobilier urban cu rol arhitectural-decorativ, fără modificări la volumetria clădirii. Durata lucrărilor este de 24 de luni, cu valabilitate până la 1 septembrie 2027.
-
Autorizația nr. 641 vizează amenajarea terasei aferente spațiului comercial 4, fără modificări asupra volumetriei clădirii.
-
Autorizația nr. 642 permite amenajarea terasei aferente spațiului comercial 2, tot fără modificări asupra volumetriei clădirii.
Toate lucrările au o durată estimată de 24 de luni, iar autorizațiile expiră la 1 septembrie 2027.
Cine este Franc Estate Development SRL
Compania a fost înființată în 2015 și are sediul în municipiul Constanța. Este deținută de ABV Alval General SRL (66%) și FGK Fortune SRL (34%), iar administratorii sunt Alexandru Barba, Valentin Barba și Mihăilescu Cristian – acesta din urmă fiind și consilier local PSD în cadrul Primăriei Constanța.
Conform datelor financiare pe anul 2023, firma avea 2 angajați, o cifră de afaceri de 75.222 lei, profit net de 9.016 lei și datorii de 101,4 milioane lei.
Alte proiecte ale companiei
Pe același bulevard, la nr. 325C, Franc Estate Development SRL derulează un proiect imobiliar de amploare: un imobil 2S+P+supantă+6 etaje, cu locuințe colective și spații comerciale la parter.
Lucrările au început în 2021, după obținerea Autorizației de Construire nr. 1187/31.08.2020, cu termen de finalizare 8 septembrie 2024. Înainte de începerea construcției, firma a demolat un imobil existent pe teren, pe baza unei autorizații de desființare emise în august 2020.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp