Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:21 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce răspuns a primit de la APM Constanţa Regional Air Services în legătură cu modernizarea infrastructurii aeroportuare

ro

29 Sep, 2018 00:00 318 Marime text
Societatea Regional Air Services SRL, care a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa acord de mediu pentru proiectul „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii aeroportuare“, a primit răspuns de la APM.
 
Astfel, Agenţia de Mediu a precizat că „nu este necesară efectuarea impactului asupra mediului“. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Constanţa, zilnic, între orele 9.00-13.00.
 
Aeroportul Tuzla ocupă o suprafaţă de teren de 385.835,65 mp. Construit după anul 1962, a fost utilizat pentru zborurile aviochimice. Din 1998 a intrat în posesia societăţii Regional Services SRL. În prezent, acesta oferă următoarele servicii: servicii aviochimice pentru agricultură, supraveghere aeriană, aerotaxi, aeroambulanţă, zboruri de agrement, aeroport de tranzit pentru avioane particulare, cururi de paraşutism, cursuri pentru obţinerea brevetului de pilot privat.
 
În prezent, pe teren se află două piste de aviaţie înierbate, o cale de rulare care asigură accesul la piste şi un heliport. Pentru asigurarea securităţii şi siguranţei traficului aerian, este necesară realizarea unui gard perimetral de securitate pentru împiedicarea pătrunderii neautorizate a animalelor sau a persoanelor în zona de securitate cu acces restricţionat şi/sau în zona de operaţiuni aeriene.
De asemenea, este necesar un drum perimetral în incinta aeroportului pentru intervenţia rapidă împotriva animalelor, a păsărilor sau a persoanelor neautorizate care se află în zona de securitate cu acces restricţionat şi/sau în zona de operaţiuni aeriene. Acest drum trebuie să aibă continuitate şi structură constante pe întreg perimetrul aeroportului.
 
De asemenea, trebuie să preia autovehiculele aflate pe pistele de decolare-aterizare (vehiculele de curăţare a pistei, autovehiculele de verificare a pistei) atunci când situaţia operaţională o impune. Pentru asigurarea securităţii şi siguranţei traficului aerian, este necesar un sistem de supraveghere cu televiziune în circuit închis (T.V.C.I.) pentru identificarea rapidă a animalelor, a păsărilor sau a persoanelor neautorizate care se află în zona de securitate cu acces restricţionat şi/sau în zona de operaţiuni aeriene. Acest sistem de supraveghere are şi funcţia de monitorizare a operaţiunilor aeriene şi deservire la sol a aeronavelor. Pentru creşterea siguranţei şi securităţii pasagerilor şi bagajelor, Aeroportul Tuzla trebuie să se doteze cu mijloace aeroportuare şi cu echipamente şi sisteme de control.
 
Regional Air Services SRL, care doreşte realizarea obiectivului de investiţii, deţine în incinta Aeroportului Tuzla o suprafaţă de teren de 321.747,73 mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr 283/22.01.2001 la BNP Mariana Iosif şi a actului de lotizare autentificat cu nr. 1214 din 03.04.2001 la BNP Mariana Iosif - Constanţa. Conform precizărilor din Certificatul de urbanism nr. 109/16.07.2018, terenul respectiv face parte din teritoriul administrativ al comunei Tuzla şi este cuprins în Planul Urbanistic General al localităţii, la Trupul izolat intravilan B, nr. cadastral 181/1, având categoria de folosinţă curţi-construcţii cu funcţiuni mixte, de servicii, producţie şi comerciale.
 
Terenul ocupat de amenajările Aeroportului Tuzla are următoarele vecinătăţi: la nord - proprietăţi private şi domeniul privat al Consiliului Local Tuzla; la est - Ministerul Apărării Naţionale (unitate militară); la sud - proprietăţi private / domeniul privat al Consiliului Local Tuzla/MAN; la vest - proprietăţi private. Obiectivul de investiţii constă în realizarea următoarele lucrări: pistă de decolare - aterizare 04-22; pistă de decolare - aterizare 16-34; platformă de întoarcere pe pistă pe direcţia 04; platformă de întoarcere pe pistă pe direcţia 16; căi de rulare; amenajarea benzii de siguranţă a pistei, a ariei de siguranţă (RESA) şi a benzilor căilor de rulare; platformă de îmbarcare-debarcare; instalaţii de balizaj luminos; sistem de balizaj pista 04-22; sistem de balizaj pista 16-34; sistem de balizaj căi de rulare şi platformă; sistem de balizaj luminos pentru elicoptere; sistemul de telecomandă a balizajului luminos; drum perimetral de securitate; sistem de supraveghere cu televiziune în circuit închis pentru gardul perimetral; turn control.
 

Regional Air Services SRL, în datele Registrului Comerţului  

Potrivit Registrului Comerţului, consultat pe data de 30 mai 2018, firma, cu sediul social în comuna Tuzla, a fost înmatriculată în anul 1998. Capitalul social subscris, de 130.000 de lei, integral vărsat, este compus din 13.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Regional Air Services SRL este controlată de SC Regional Air Suport SRL şi Vasilache Adrian Ştefan, fiecare cu câte 50% din capitalul social. Administratorul societăţii este Vasilache Adrian Ştefan. Regional Air Services SRL se ocupă de transporturi aeriene de pasageri. În anul fiscal 2015, firma cu 114 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 48.103.879 de lei şi un profit de 2.046.209 lei. Situaţia financiară pe anul 2016 arată astfel: 107 salariaţi, cifră de afaceri de 35.637.454 de lei şi un profit de 653.305 lei.
 
Citeşte şi:
 
Aeroportul Tuzla va suferi modificări (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii