Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:37 20 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baptiştii din municipiul Constanţa îşi fac biserică (document)

ro

11 Feb, 2020 00:00 994 Marime text

La Agenţia pentru Protecţia Mediului a fost depus Planul Urbanistic Zonal delimitat de străzile Războieni, Chiliei, Dorobanţi şi incinta Şcolii Generale nr. 1, municipiul Constanţa. Iniţiatorul investiţiei - Biserica Creştină Baptistă nr. 3 „Speranţa“ - va ridica pe strada Războieni nr. 80 din municipiul Constanţa un lăcaş de cult.


Terenul pe care se doreşte realizarea investiţiei are o suprafaţă de 473 mp, folosinţă curţi-construcţii. Situaţia existentă redă o parcelă pe care sunt ridicate două corpuri de proprietate, din care o construcţie destinată locuirii cu suprafaţa de 97 mp şi o construcţie anexă cu suprafaţa de 30 mp, care se intenţionează a fi desfiinţate. Suprafaţa zonei de studiu este de 10.773 mp, delimitată conform Avizului de Oportunitate nr. 81653/09.05.2019, din care 8525 mp reprezintă loturile existente între străzile Dorobanţi la nord, Chiliei la vest, Războieni la sud şi incinta Şcolii Generale nr. 1 la est, printre care şi parcela care a generat PUZ. Aceasta cuprinde parcela care a generat PUZ-ul.


Conform Certificatului de Urbanism 3022/26.08.2019 şi extrasului de carte funciară nr. 203885 eliberat sub numărul de cerere 129085/18.09.2019, terenul este situat în intravilanul municipiului Constanţa, categoria curţi-construcţii, fiind situat în zona de impozitare A. Imobilul se află în proprietatea privată a persoanei juridice Biserica Creştină Baptistă nr. 3 - Speranţa.


Imobilul se află într-o zonă cu interdicţii temporare de construire până la aprobare PUZ, conform Legii 350/2001, pentru solicitări care nu se încadrează în reglementările aprobate referitoare la retragerile
construcţiilor de la aliniament, regimul de înălţime, indicatorii urbanistici, funcţiuni admise. Adresa imobilului este strada Războieni nr. 80. Se află la aproximativ 200 metri până la bulevardul Mamaia, situat la est de acesta, prin intermediul căruia zona are o accesibilitate nord-sud în cadrul oraşului.


Imobilul se învecinează: la nord cu imobilul nr. 77B, 77A şi 77 (număr cadastral 219852) de pe strada Dorobanţi; la est cu imobilul nr 78, de pe Războieni; la sud cu strada Războieni; la vest cu imobilul de la numărul 82 de pe strada Războieni, număr cadastral 207059, imobilele nr. 80 (număr cadastral 222319) şi 82 de pe strada Chiliei. Zona de studiu este delimitată: la nord de strada Dorobanţi; la est de Şcoala Generală nr. 1; la sud de strada Războieni; la vest de strada Chiliei.


Imobilul care a generat PUZ, în suprafaţă de 473 mp, este ocupat cu două corpuri, cu suprafaţa totală construită la sol de 122 mp, reprezentând 45% din suprafaţa parcelei. Conform Extrasului de carte funciară nr 129085/18.09.2019, destinaţia construcţiilor este de locuinţă şi construcţie anexă.


Reamintim că, anul trecut, pe 9.10.2019, pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa s-a aflat şi solicitarea Bisericii creştine baptiste nr. 3 „Speranţa“, de emitere a avizului de oportunitate „Elaborare Plan urbanistic zonal delimitat de străzile Dorobanţi, Războieni, Chiliei şi fronturile adiacente bulevardului Mamaia, Municipiul Constanţa“. Amplasamentul PUZ-ului este un teren situat pe strada Războieni nr. 80 din municipiul Constanţa.


În secţiunea Documente puteţi consulta PUZ-ul iniţiat de Biserica Creştină Baptistă nr. 3 - Speranţa.


Citeşte şi:

Pe strada Războieni din municipiul Constanţa va fi ridicată Biserica creştină baptistă nr. 3 „Speranţa“ (document)


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii