Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ucraina. Continuă negocierile în format online. În ce constă planul de pace

ro

17 Mar, 2022 15:54 1311 Marime text
Masa negocierilor din data de 14 martie. foto:  Михайло Подоляк

Negocierile ruso-ucrainene continuă în format online joi, 17 martie, la trei săptămâni de la lansarea atacului Rusiei asupra Ucrainei, a anunţat Kremlinul, care a calificat însă drept în general „incorecte'' informaţiile despre un plan de pace publicate în ziua precedentă.

Negocierile continuă şi „delegaţia noastră depune mari eforturi şi arată mult mai multă bunăvoinţă decât omologii noştri ucraineni'', a declarat la conferinţa de presă zilnică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Condiţiile Rusiei sunt „extrem de clare, au fost enunţate şi aduse complet în atenţia negociatorilor ucraineni'', a adăugat acesta, calificând însă drept „incorecte''. 

Planul „cuprinde o mare cantitate de compilaţii şi informaţii care erau deja în sfera publică asupra temelor aflate pe agenda negocierilor'' cu Ucraina, a indicat Dmitri Peskov.

Totodată, potrivit surselor citate, partea ucraineană are propriile poziţii. „Singurul lucru pe care-l confirmăm în aceste momente este (dialogul despre) o încetare a focului, retragerea trupelor ruse şi garanţiile de securitate care să fie oferite de o serie de ţări'', a precizat Mihailo Podoliak.

Cotidianul britanic, care a citat surse implicate în negocieri, a scris că negociatorii celor două părţi au discutat luni un proiect de acord, care prevede că Ucraina ar renunţa la intrarea în NATO şi la amplasarea de baze militare străine pe teritoriul ei dacă primeşte garanţii de securitate din partea unor ţări precum SUA, Turcia sau Marea Britanie.

Conform negociatorului ucrainean, soluţiile se pot concretiza numai printr-un dialog direct între preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, însă Moscova refuză orice întâlnire directă între cei doi lideri înainte ca negocierile să avanseze.

Vladimir Putin a cerut în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas.

sursa Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii