Polonia restrânge ajutoarele sociale pentru refugiații ucraineni, aplicabile doar grupurilor vulnerabile
Polonia restrânge ajutoarele sociale pentru refugiații ucraineni, aplicabile doar grupurilor vulnerabile
05 Mar, 2026 20:28
ZIUA de Constanta
184
Marime text
184
Marime text

- O nouă lege ce limitează ajutoarele sociale pentru refugiații ucraineni aflați în Polonia a intrat în vigoare joi, la peste patru ani de la începerea războiului dus de Rusia contra Ucrainei.
O nouă lege ce limitează ajutoarele sociale pentru refugiații ucraineni aflați în Polonia a intrat în vigoare joi, la peste patru ani de la începerea războiului dus de Rusia contra Ucrainei, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Adoptat la finalul lunii ianuarie, textul a introdus noi restricții privind serviciile sociale, asigurările medicale, șederea legală și educația acordate refugiaților ucraineni după începerea invaziei ruse în 2022.
În virtutea noii legi, serviciile sociale nu mai sunt accesibile decât minorilor, persoanelor ce au loc de muncă, victimelor torturii sau violului și grupurilor vulnerabile care trăiesc în centre de găzduire colective.
„După patru ani, situația este acum mai stabilă”, declara Adam Szlapka, purtător de cuvânt al guvernului polonez, atunci când a fost anunțată pentru prima dată.
Potrivit lui, „aceste reglementări extraordinare pot fi suprimate gradual și se poate trece de la soluții temporare la soluții sistemice”.
Ajutorul alimentar și cel pentru locuit nu se va mai aplica decât grupurilor considerate ca vulnerabile în mod special.
Refugiații ucraineni continuă totuși să beneficieze de un statut protejat în Polonia, cel puțin până în martie 2027.
Potrivit unui sondaj de opinie realizat în ianuarie de institutul polonez CBOS, doar 48% din polonezi sunt de acord cu ajutorul pentru refugiații ucraineni, în timp ce 46% se opune acestuia.
Președintele polonez Karol Nawrocki a anunțat la începutul mandatului său anul trecut, că nu va semna nicio lege cu privire la „un ajutor special pentru cetățenii ucraineni”.
Conform Ministerului de Interne polonez, între februarie 2022 și decembrie 2024 aproximativ 1,6 milioane de ucraineni s-au refugiat în Polonia. În 2024, mâna de lucru ucraineană în Polonia a contribuit la 2,7% din produsul intern brut al acestei țări, potrivit unui studiu Deloitte realizat pentru Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați.
Citește și:
FOTO: Președintele Nicușor Dan - „România și Polonia rămân parteneri de încredere și aliați în NATO și UE”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


