Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:46 12 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul PNL Silviu Coșa cere măsuri speciale de securitate pentru ziua de 14 noiembrie - „Guvernul nu trebuie să trateze aceste riscuri cu ușurință”

ro

12 Nov, 2026 14:33 101 Marime text







Senatorul PNL de Constanța Silviu Coșa, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, solicită Ministerului Afacerilor Interne să ia măsuri pentru prevenirea incidentelor violente în București, sâmbătă, 14 noiembrie 2026.

Potrivit senatorului, în Capitală sunt programate două evenimente care presupun riscuri pentru ordinea publică: partida de fotbal România–Polonia, de pe Arena Națională, și o manifestație anunțată în Parcul Izvor, pentru care Primăria Capitalei nu a acordat aviz. Meciul de fotbal este programat să înceapă la ora 21:45.

Senatorul atrage atenția asupra incidentelor produse la ultima întâlnire dintre cele două reprezentative, disputată la București în 2016.

Atunci, 17 persoane au ajuns la Poliție, iar alte 14 au avut nevoie de îngrijiri medicale.


În ceea ce privește manifestația anunțată în Parcul Izvor, Silviu Coșa avertizează că desfășurarea unei adunări publice fără aviz poate genera riscuri atât pentru participanți, cât și pentru persoanele aflate în apropiere.

Ce solicită senatorul Ministerului Afacerilor Interne

Silviu Coșa cere MAI să asigure siguranța cetățenilor și a bunurilor, să prevină eventualele acte de violență și să informeze public populația, în limitele informațiilor care pot fi făcute publice, cu privire la măsurile de securitate și eventualele restricții de circulație sau acces.

Senatorul consideră că oamenii trebuie să cunoască zonele care ar putea fi afectate, precum și drepturile, obligațiile și riscurile asociate participării la manifestație.

Totodată, acesta a anunțat că a solicitat Ministerului Afacerilor Interne o informare completă privind măsurile de ordine publică dispuse înaintea, în timpul și după desfășurarea celor două evenimente.


Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului a precizat că va propune invitarea reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne la o ședință a comisiei, în luna decembrie.

Scopul întâlnirii va fi analizarea modului în care structurile ministerului au gestionat cele două evenimente și a măsurilor adoptate pentru menținerea ordinii publice.

„Pentru siguranța oamenilor răspund deopotrivă cei care îi cheamă în stradă și cei care au datoria să-i protejeze. Guvernul nu trebuie să trateze aceste riscuri cu ușurință”, a transmis senatorul Silviu Coșa.



Citește și
VIDEO „Securitatea Mării Negre este o responsabilitate a întregii Europe”. Mesajul senatorului Silviu Coșa la Dublin

Ti-a placut articolul?

Comentarii