Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viceamiralul Constantin Iordache revine la "azimut 1989"

ro

19 Nov, 2004 00:00 1447 Marime text

Necunoscutele Revolutiei din Decembrie `89 scoase la iveala de oamenii de arme

Actiunile navelor Marinei Militare in zilele fierbinti ale Revolutiei romane sunt descrise cu un remarcabil profesionalism intr-o carte de marturii de viceamiralului (R) Contantin Iordache * Cartea cuprinde senzationale declaratii ale unor participanti la Revolutie, membri ai Uniunii Nationale a Cadrelor Militare "Contraamiral Horia Macelariu" * Marturiile cutremuratoare ale pericolului trupelor rusesti care au fost la un pas de a invada Dobrogea la Nord de Dunare, arunca o alta lumina pe fata nevazuta pana acum a Revolutiei din Decembrie `89 #

Vineri, la ora 12.30, la Casa Armatei din Constanta, va avea loc un eveniment deosebit dedicat lansarii unei opere istorice ce apartine viceamiralului in rezerva Constantin Iordache. Cartea intitulata "Actiunile navelor Marinei Militare in Revolutia din Decembrie 1989" are ca scop aducerea la cunostinta opiniei publice din Romania a manevrelor navale la care au fost partasi marinarii romani in timpul desfasurarii revolutiei. Multitudinea de informatii primite de la surse primare (nave aflate in supravegherea granitelor tarii, la nord de Dunare, posturi de observare radioelectronica si vizuale, subunitati de observare ale Comandamentului Apararii Antiaeriene a teritoriului, posturi graniceresti, patrule), cat si de la fortele nespecializate cum ar fi navele comerciale aflate in porturi si pe mare, platformele de foraj marin etc, au fost, mai ales in primele doua zile, extrem de greu de verificat si interpretat, fapt ce a condus cateodata la erori de apreciere si de aici la ordonarea de misiuni de foc fara justificare. Dar interventia prompta si riposta puternica pe care au dat-o unitatile Marinei Militare acestei inscenari a dovedit un lucru fundamental, si anume, acela ca granitele de apa ale Dobrogei erau bine aparate in caz de nevoie, atat in cazul unui atac pe apa, cat si din aer.Exprimandu-si adeziunea la scopul Revolutiei romane, Comandamentul Marinei Militare, condus atunci de contraamiralul Constantin Iordache, si-a asumat, inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, intreaga responsabilitate pentru apararea litoralului. In acele momente tulburi si confuze, au fost adoptate masuri sporite de cercetare si supraveghere a raioanelor din competenta Marinei Militare, pentru a preintampina orice incercare de agresiune impotriva tarii noastre. Cu incepere din noaptea de 22/23 decembrie 1989, actiunile militare de la Marea Neagra si in orasele porturi la Dunare au fost executate in contextul unei puternice diversiuni psihologice si radioelectronice.Rusii se pregateau de invazieDeosebite in aceasta carte sunt marturiile comandantilor de vedete de pe Dunare, in special cele din garnizoana Tulcea. Dupa diferite sarcini specifice, indeplinite la nivelul garnizoanei, actiunea marinarilor de la fluviu a inceput inca din data de 18 decembrie cand au fost alertati de graniceri ca pe malul sovietic, in fata localitatii Isaccea, trupele rusesti faceau pregatiri asidue pentru lansarea la apa a unor poduri de pontoane pentru vehicule grele de tipul blindatelor. Marturia comandantului Vedetei blindate 78, trimisa imediat in patrulare, este socanta. Acesta identificase 15-20 de camioane, unele incarcate cu cate patru pontoane plutitoare, altele cu salupe de desant, care faceau antrenament pentru lansarea la apa. Coloana de masini grele era monitorizata in permanenta de marinarii romani. La 22 decembrie, activitatea rusilor a incetat subit. Cartea scrisa de viceamiralul Constantin Iordache dovedeste incontestabil faptul ca in zona granitelor maritime si fluviale romanesti in zilele fierbinti ale Revolutiei romane s-a jucat o carte foarte importanta a diversiunii impotriva integritatii teritoriale a Romaniei si ca, in ciuda absentei unei pregatiri psihologice adecvate in asemenea situatii speciale, fortele Marinei Militare si-au facut cu brio datoria. Toate acestea le puteti gasi intre copertile cartii scrise de viceamiralul (r) Constantin Iordache.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii