Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:46 17 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ţigări confiscate

ro

13 Jan, 2012 03:25 719 Marime text
În data de 11.01.2011 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat în zona de competenţă soluţionând două cazuri şi au reţinut în vederea confiscării 20.800 de ţigarete netimbrate.

În primul caz lucrătorii PTF Vama Veche au descoperit ascunse şi nedeclarate 20.000 de ţigarete, ambalate în pachete netimbrate, în portbagajul unui autoturism marca Opel, înmatriculat în România, condus de A.E., de 41 ani, domiciliat în municipiul Constanţa. Cantitatea de ţigări, evaluată la suma de aproximativ 8.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Pe numele celui în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 270, alin 3 din Legea 86/2006, respectiv art. 296, alin 1, lit. 1 din Legea 571/2003. În al doilea caz oamenii legii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa, desfăşurând acţiuni pe linia combaterii contrabandei şi evaziunii fiscale, l-au depistat într-o piaţă agroalimentară din municipiul Constanţa pe E.R., de 53 de ani, care oferea spre comercializare 800 de ţigarete, ambalate în 40 de pachete netimbrate. Cel în cauză a declarat că a achiziţionat ţigările din magazinele cu profil duty free. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele celui depistat în flagrant a fost aplicată amendă contravenţională în valoare de 1.000 de lei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii