„STOP“ la Regionala de Drumuri pentru Marilena Dragnea
„STOP“ la Regionala de Drumuri pentru Marilena Dragnea
4454
Marime text
Duş rece pentru Marilena Dragnea, fostul director comercial al Regionalei de Drumuri Constanţa şi omul de bază al fostului director al instituţiei, liberalul Jean Paul Tucan.
După ce Tribunalul Constanţa i-a dat speranţe false şi a scos-o învingătoare în litigiul cu fostul loc de muncă, dispunând reintegrarea în funcţia deţinută anterior la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, dar şi despăgubirea sa, Curtea de Apel Constanţa a schimbat total macazul. Magistraţii Curţii de Apel au admis în parte recursul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi i-au respins contestaţia. Cu alte cuvinte, după câteva luni în care s-a visat întorcându-se triumfătoare în fruntea Regionalei de Drumuri şi Poduri Constanţa, Dragnea şi-a văzut visul spulberat de Curtea de Apel, în mod irevocabil. Tribunalul Constanţa dispusese reintegrarea pe funcţie a fostului director comercial, plata salariilor restante de la data demiterii sale şi acordarea a 10.000 de lei, cu titlul de daune. Curtea de Apel a admis recursul CNADNR şi a modificat sentinţa, luându-i de sub nas lui Dragnea postul râvnit de director comercial. Decizia Curţii de Apel este irevocabilă. În acest context, Marilena Dragnea va trebui să-şi mute gândurile de la DRDP Constanţa şi să încerce să se reprofileze profesional.
Tags: Jean Paul Tucan, Marilena Dragnea
- Menumorud 23 Sep, 2010 08:52 Foarte bine. Dupa ce a venit la conducerea Regionalei, Jean Paul Tucan a "mutat" Navodariul (membrii PNL binenteles) la DRDP Constanta. Pe langa asta, in vremea domniei sale, s-au invatat multe naravuri neortodoxe.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


