Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:49 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au spus că sunt în luna de miere! Judeţul Constanţa. Tânăr şi tânără din Liban, depistaţi în apropierea frontierei României cu Bulgaria

ro

15 Jul, 2018 12:14 4328 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat, pe raza localității Coroana, judeţul Constanţa, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării. 

Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost duse la sediul Grupului de Nave Mangalia pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Liban, un bărbat și o femeie, în vârstă de 30 de ani, respectiv 21 de ani. La cercetări, aceștia au declarat că intenționau să ajungă în Constanța, fiind în luna de miere.

În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţenii libanezi fiind predați către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.
 
Sursa foto: Garda de Coastă 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii