Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:41 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicatul, coloneii şi pensionarii Secretele SRI, dezvăluite la Tribunalul Constanţa?

ro

06 Jun, 2011 00:36 5212 Marime text
sri-sigla-sri.jpgServiciul Român de Informaţii este unul dintre cele şapte servicii secrete ale României. Mai puţin vizibil decât celelalte structuri specializate, Serviciul a ştiut să-şi păzească propriile informaţii, spre deosebire de alte secrete ai căror şefi (ce ar trebui să fie la fel de secreţi) îşi fac „reclamă" pe site-urile de socializare virtuală. Cu toate acestea, nişe încep să apară în zidul tăcerii SRI. Numelor cadrelor sau ale fostelor cadre încep să iasă la iveală, pe măsură ce foştii angajaţi dau în judecată instituţia.

Mai exact, pensionarii Serviciului Român de Informaţii au ajuns să se judece cu structura în cadrul căreia şi-au desfăşurat activitatea zeci de ani, pentru dreptul la pensii decente, în conformitate cu munca depusă în slujba statului. Recent, pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Constanţa au fost înregistrate nu mai puţin de trei astfel de acţiuni, nefiind exclusă însă posibilitatea ca acestea să fie începutul unui protest în masă, în justiţie. Dincolo însă de declanşarea sau nu a eventualului protest, trei nume de foşti angajaţi SRI au ieşit astfel la iveală.

Acţiunea colonelului Ţăranu

Foarte interesant, unul dintre foştii SRI-şti care s-au luat la trântă în instanţă cu Serviciul este colonelul Traian Ţăranu, care de altfel deţine funcţia de membru al Comisiei de Cenzori a Filialei Constanţa a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere. Dosarul colonelului Ţăranu a fost înregistrat pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Constanţa pe data de 8 martie 2011, sub numărul 3994/118/2011, materia juridică fiind „Asigurări sociale". Obiectul dosarului îl reprezintă contestaţia formulată de colonel împotriva deciziei de pensionare. Părţi în proces sunt, în afară de Traian Ţăranu, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, atât colonelul cât şi Sindicatul fiind reclamanţii, în timp ce rolul de pârâţi le revine Casei de Pensii a Serviciului Român de Informaţii - UM 0472 Bucureşti şi respectiv însuşi Serviciului Român de Informaţii. Primul termen de judecată s-a desfăşurat pe 4 mai, dată la care completul L.M. 5 al Tribunalului Constanţa a decis să amâne cauza. Noua înfăţişare a fost fixată abia în toamnă, după vacanţa judecătorească, pe data de 14 septembrie, de la ora 8.30. Aşa cum am menţionat anterior însă acţiunea colonelului Ţăranu nu este una singulară.

Procesele foştilor SRI-şti

Cu patru zile înainte de înregistrarea dosarului său, pe data de 4 martie 2011, la aceeaşi secţie a Tribunalului Constanţa fusese înregistrat dosarul cu numărul 3856/118/2011, tot cu materia Asigurări sociale şi fiind vorba tot despre o contestaţiei la decizia de pensionare. De data aceasta, alături de Sindicatul Cadrelor Militare reclamant în proces este Nicolae Cristian Radu, pârâţii fiind aceiaşi UM 0472 Bucureşti şi Serviciul Român de Informaţii. Pe data de 18 aprilie, completul L.M.7 al Tribunalului Constanţa a decis să amâne procesul, fiind acordat termen pentru data de astăzi. Mai este de precizat faptul că acţiunilor colonelului Ţăranu şi a SRI-stului Nicolae Cristian Radu le-a urmat procesul deschis de o fostă angajată a Serviciului, Angela Cibotaru. Reclamantă în proces alături de Sindicat, femeia a dat în judecată SRI şi Casa de Pensii Sectoriale a Serviciului Român de Informaţii. Cazul său a primit la instanţă indicativul 5517/118/2011, contestaţia sa în legătură cu decizia de pensionare fiind analizată iniţial pe data de 18 mai, de acelaşi complet L.M.5 al Tribunalului, care analizează şi acţiunea intentată SRI de către colonelul Ţăranu. Va fi foarte interesant de observat cui vor da dreptate judecătorii Tribunalului Constanţa, într-un conflict care pare să ameninţe să dezvăluie mai multe despre Serviciul Român de Informaţii decât reprezentanţii acestuia şi-ar dori.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii