Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:29 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se aşteaptă condamnarea în dosarul Larei Şaban

ro

17 Apr, 2013 00:00 1121 Marime text
Magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa au ajuns la final în dosarul în care Gilberto Ghiunal Şaban şi George Davidescu sunt acuzaţi că ar fi ucis-o pe Lara Şaban, de 27 de ani, sora primului menţionat. Mâine, instanţa de judecată este aşteptată să se pronunţe în dosar, urmând ca eventualele nemulţumiri să fie tranşate de Curtea de Apel Constanţa.

După cum menţionam şi în ediţiile trecute, dosarul nu a stârnit interes doar prin prisma gravităţii faptei, ci şi prin numărul coincidenţelor apărute odată cu mediatizarea cauzei penale. Mai exact, la înregistrare, dosarul a primit numărul unic 10562/118/2012, iar dacă am aduna cifrele mai sus precizate va rezulta cifra 29. Coincidenţă sau nu, cei doi inculpaţi au fost arestaţi pe data de 29 mai 2012. Mai departe, în numărul unic al dosarului există cifra 10, iar conform rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pe data de 10 septembrie, în urma unor activităţi de căutare efectuate în zona lizierei în care a fost localizat cadavrul Larei, au fost găsiţi doi saci menajeri similari celor în care era ambalat trupul.

Cifrele „0” şi „5” pot fi atribuite lunii a cincea din an (mai), când Lara Şaban a fost ucisă, iar cifra „11” poate fi asociată cu data de 11 iunie, când Eray Ekrem Arda, nepotul şi colegul de partid al politicianului turc Hüseyin Avni Sipahi, presupusul tată al fiicei Larei, a formulat o plângere penală prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a mamei Larei, Ghibăldan Elvie, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, dar şi cu data de 11 septembrie, când Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de cei doi inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. De asemenea, cifra 12 prezentă în numărul unic poate fi asociată cu numărul apartamentul în care şi-a găsit sfârşitul frumoasa turcoaică.

Ti-a placut articolul?

Comentarii