Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:18 17 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandalul cu motocicliştii Cum a închis tribunalul dosarul penal al fostului vice de la Tuza

ro

21 Nov, 2013 00:00 1418 Marime text
Marian Sărăcilă, fostul viceprimar al localităţii Tuzla, a fost condamnat, ieri, de judecătorii completului F1, prezidat de magistratul Iulia Cezara Suciu, din cadrul Tribunalul Constanţa, la pedeapsa de 2 ani de închisoare. El a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Judecat în acelaşi dosar, Dorin Sărăcilă, fiul fostului viceprimar, a fost condamnat pedeapsa de 2 ani închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Tot 2 ani a luat şi Bogdan Slovinschi, el fiind găsit vinovat de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Judecat în aceeaşi cauză, Gheorghe Peneoaşu a fost achitat. Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în data de 30 septembrie 2012, Marian Sărăcilă, alături de fiul său, Dorin Sărăcilă, de Bogdan Slovinschi şi de Gheorghe Peneoaşu, toţi din Tuzla, au fost implicaţi într-un scandal cu motociclişti, în urma căruia mai multe persoane au ajuns în atenţia medicilor. Referitor la acest dosar, procurorii au susţinut că Marian Sărăcilă ar fi efectuat o manevră periculoasă în apropierea unui motociclist pe care l-ar fi obligat să intre şi să se răstoarne într-un şanţ. Aici cei doi ar fi început să se lovească, iar în ajutorul lor au venit mai multe persoane, totul degenerând într-o bătaie generală. Decizia tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii