Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:45 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-ar fi lăudat cu pile în Primăria Mangalia Cinci ani de puşcărie de la Tribunalul Constanţa

ro

22 Jan, 2013 22:42 1993 Marime text
Un bărbat care ar fi cerut bani pe motiv că are influenţă asupra unui şef din Primăria Mangalia a fost condamnat la închisoare. Ieri, Tribunalul Constanţa a decis condamnarea lui Nicolae Mola la pedeapsa de cinci ani de temniţă. În aceeaşi şedinţă, judecătorii au dispus confiscarea de la bărbat a sumei de 10.500 de lei. Hotărârea de ieri nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. La data de 18 iulie 2012, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată propunerea formulată de procurori privind luarea măsurii arestării preventive faţă de Mola. Cu toate acestea, judecătorii Curţii de Apel au admis, în şedinţa din 31 iulie 2012, recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, dispunând arestarea preventivă a lui Nicolae Mola pe o durată de zece zile, începând cu data încarcerării efective. La data de 22 august 2012, Mola a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Organele de anchetă spun că Nicolae Mola ar fi indus în eroare mai multe persoane că are influenţă asupra unui şef din Primăria Mangalia. Procurorii mai susţin că Mola ar fi primit, în total, aproape 10.000 de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii