Raiffeisen Bank trece pe cine vrea la incidentele de plăţi
Raiffeisen Bank trece pe cine vrea la incidentele de plăţi

Instituţia bancară nu vrea să-şi recunoască greşeala, pentru a nu achita amenda
Raiffeisen
Bank a fost dată în judecată de o firmă din Constanţa, pe motiv că a
refuzat efectuarea unei plăţi în numele acesteia, deşi, potrivit
reprezentanţilor societăţii reclamante, banii necesari pentru
respectiva tranzacţie existau în cont. Mai mult decât atât, Raiffeisen
a înscris firma cu pricina în Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP) şi
nu vrea în ruptul capului să revină asupra acestei decizii.
În plină criză financiară şi în plin scandal legat de abuzurile
instituţiilor bancare, judecătorii Tribunalului Constanţa trebuie să
soluţioneze litigiul dintre SC TSC Combined Transport SRL şi Raiffeisen
Bank. Iniţial, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei
Constanţa 13897/212/2008, pe 8 iulie, însă, prin sentinţa civilă nr.
13930/19.08.2008, cauza a fost declinată către Tribunal. Concret,
reprezentanţii SC TSC Combined Transport SRL cer anularea incidentului
de plată înscris pe numele societăţii, în calitate de emitent la plata
cu bilet de ordin, şi obligarea băncii la plata cheltuielilor de
judecată. Totul a pornit de la suma de 8427,69 de lei. Pe 31 martie,
TSC Combined Transport a emis un bilet la ordin în valoare de 8427,69
de lei, având scadenţa pe 20 mai, în favoarea SC Simorox Prod SRL.
„Acest bilet a fost girat de primul beneficiar în favoarea SC
Masterplast România SRL, fiind introdus spre decontare pe 20 mai, data
scadenţei“, spun cei de la TSC. Totuşi, pe 20 mai, la ora 18.15,
Raiffeisen a transmis cererea de înscriere a refuzului bancar în FNBO
nr. 48535, suma refuzată fiind de 6.693,88 de lei. Reprezentanţii
reclamantei susţin că banca a completat în mod eronat cererea de
înscriere a refuzului bancar, pentru că, la data şi ora întocmirii
actului contestat, societatea avea în cont suma necesară pentru
decontarea biletului la ordin.
Nu recunosc greşeala
Surprinzător sau nu, banca refuză să admită că ar fi greşit cu ceva,
pentru a nu plăti o amendă în acest sens. „În nenumărate rânduri am
solicitat Raiffeisen Bank să procedeze la anularea înscrierii
societăţii noastre în CIP, dar am fost refuzaţi, pe motiv că această
procedură ar echivala cu o recunoaştere a culpei băncii şi ar presupune
plata unei amenzi aferente unei raportări greşite“, s-au plâns
reprezentanţii firmei. În replică, reprezentanţii Raiffeisen Bank
susţin că cererea SC TSC Combined Transport SRL ar trebui respinsă ca
netemeinică şi nelegală. Aceştia spun că incidentul de plată a fost
creat întrucât, potrivit condiţiilor Raiffeisen, operaţiunile bancare
se efectuează în ordinea în care au fost primite. Astfel, chiar dacă
firma şi-a alimentat contul în ziua în care biletul la ordin avea
scadenţa, decontarea biletului a fost efectuată de către operatorii
bancari înainte de alimentarea contului. Reprezentanţii Raiffeisen spun
că declararea incidentului major de plată a fost legală, ca urmare a
lipsei integrale a soldului necesar acoperirii biletului de ordin. Cu
alte cuvinte, în mod mai mult decât ironic, deşi firma avea banii cu
care să-şi acopere datoria şi a alimentat contul în ziua în care suma
trebuia achitată, plata nu a putut fi efectuată, din cauza unor detalii
tehnice şi a unui protocol bancar. Procesul se va judeca pe 25
noiembrie, la Tribunalul Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp