Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Racz Attila şi Sorin Blejnar Ce decizii a mai luat instanţa în dosarul fraţilor Livadariu

ro

05 Nov, 2012 00:00 3052 Marime text
livadariu_-_tribunalul_bucuresti.jpgTribunalul din Bucureşti a mai luat câteva decizii în dosarul în care Racz Attila este judecat alături de mai multe persoane, printre care se numără şi afaceriştii constănţeni Ion şi Stelian Livadariu (proprietari ai complexului Insula lui Ovidiu), pentru o presupusă evaziune fiscală de 20 de milioane de euro.

Conform Portalului instanţelor de judecată, instanţa a respins cererea formulată de Stelian Livadariu privind părăsirea ţării, în perioada 5 - 30 noiembrie. De asemenea, magistraţii au respins ca nefondată cererea formulată de Dumitru Costache privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara şi cea de a lua legătura cu coinculpaţii Ion şi Stelian Livadariu.

De menţionat că judecătorii au respins ca nefondată şi cererea lui Ion Livadariu de modificare a controlului judiciar, însă au admis solicitările formulate de inculpaţii Costel Iordache şi Tudor Bodeanu, de modificare a controlului judiciar, în sensul permiterii de a lua legătura între ei, precum şi cu inculpata Viorica Cristea şi Mihăiţă Calcan şi cu martorul Nicolae Sima.

Deciziile Tribunalul Bucureşti pot fi atacate cu Curtea de Apel. Amintim că numele lui Racz Attila apare şi în dosarul în care este judecat, la Braşov, Sorin Blejnar, fostul şef al Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii