Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:14 07 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectul de modernizare a statiunii Techirghiol, pe masa Comisiei Europene

ro

19 May, 2005 00:00 652 Marime text

Planul de relansare a localitatii in circuitul turistic international a fost aprobat in cadrul unei dezbateri publice * Reprezentantii Comisiei Europene analizeaza in prezent documentele, iar in maxim doua luni vor raspunde oficialilor romani * Potrivit celor mentionate de primarul statiunii, Romulus Bratu, inceperea propriu-zisa a lucrarilor se va realiza spre sfarsitul anului in curs

Turismul in localitatea Techirghiol a avut un caracter mai mult sezonier in ultimii ani, datorita neamenajarii pavilioanelor speciale, unde turistii puteau beneficia de tratamente balneare. In vederea relansarii statiunii in circuitul turistic international, a fost elaborat un proiect vast care prevede reabilitarea falezei lacului Techirghiol, reamenajarea si dotarea corespunzatoare a actualelor "Bai reci" si a fostelor "Bai saline".Prezentarea proiectului a avut loc, la inceputul lunii mai, in cadrul unei dezbateri publice. Potrivit celor declarate de primarul localitatii Techirghiol, Dumitru Romulus Bratu, proiectul a fost aprobat in cadrul intalnirii publice iar in acest moment se afla la Comisia Europeana, in vederea analizei."Pasii urmatori sunt reprezentanti de intocmirea documentatiei specifice, de catre Ministerul Finantelor Publice, pentru ca mai apoi sa urmeze fazele licitatiilor publice", a mentionat Dumitru Bratu. Totodata acesta a mai specificat ca inceperea lucrarilor se va realiza spre sfarsitul anului in curs.Printre obiectivele incluse in cadrul planului se numara si reabilitarea retelei de alimentare cu apa potabila a cladirilor de pe unele strazi ale localitatii, precum si cresterea necesarului de apa pentru consumatorii din zona. Autoritatile locale au mai inclus in plan reabilitarea parcului si a plajei, precum si dezvoltarea potentialului turistic si de agrement al statiunii prin restructurarea parcului falezei, reabilitarea si amenajarea plajei si refacerea peisagera. De asemenea, se va delimita o zona de spectacole, teatrul de vara orientat spre apa din golful zonei de acces, din partea nordica a lacului.Valoarea totala a acestui proiect atinge suma de 9 milioane de euro, din care 1 milion de euro este oferit de CJC, 1 milion de euro provine de la Guvern, iar diferenta provine din fonduri Phare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii