Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:30 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profanare Parchetul Judecătoriei Constanţa face precizări în cazul Săceanu

ro

20 Feb, 2014 00:00 3748 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa confirmă existenţa dosarului penal în care lucrătorii Secţiei 3 de Poliţie efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare în cazul morţii lui Ismail Iaşar, în vârstă de 65 de ani, zis şi Săceanu.
 

Astfel, la solicitarea cotidianului ZIUA de Constanţa, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au făcut următoarele precizări: „la data de 17.02.2014, lucrătorii Secţiei 3 de Poliţie au întocmit dosar penal cu privire la aspectele sesizate (n.r. presupusa sustragere a cadavrului), în cauză urmărirea penală fiind începută „in rem” de organele de poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte (n.r. infracţiunea reţinută de noul Cod Penal)”.

Este de amintit şi comunicatul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, din data de 18 februarie, când poliţiştii au anunţat că, „la data de 16 februarie, în jurul orei 21.10, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi de către personalul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa cu privire la faptul că mai multe persoane au sustras cadavrul unui bărbat din unitatea medicală”. „Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind faptul că I. I. (n.r. Ismail Iaşar), de 65 de ani, din Constanţa, a decedat în jurul orei 19.00, în spital. Aparţinătorii, de religie musulmană, conform tradiţiei, au solicitat iniţial permiterea ridicării cadavrului fără efectuarea necropsiei, ulterior sustrăgându-l din unitatea medicală”.
Săceanu a decedat pe data de 16 februarie, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii