Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procuror judecat pentru mita, la Curtea de Apel

ro

25 Mar, 2009 02:46 1046 Marime text
Procurorul Viorel Vasile, şeful Secţiei Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, judecat pentru luare de mită, a fost audiat de magistraţii Curţii de Apel Constanţa.

„Timp de 18 ani am lucrat ca procuror, am un salariu de 5.600 de lei, iar soţia mea este director al Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi profesor universitar şi are un salariu de 6.000 de lei. Niciun om cu facultăţile mintale integrale nu-şi riscă viaţa pentru opt milioane de lei vechi, într-o asemenea situaţie materială", s-a justificat magistratul. Acesta a declarat că a vrut, de fapt, să-i întindă o capcană denunţătorului şi să-l prindă în flagrant în timp ce dădea mită. În schimb, el a fost cel care a căzut în plasa celor de la DGA. Procurorul a mai afirmat că avea neînţelegeri mai vechi cu „DGA-ul local" şi că de aceea bănuia că denunţătorul a fost pus de ofiţerii anticorupţie să-i dea mită. „Am urmărit ca denunţătorul să-şi ducă planul de a-mi da mită la bun sfârşit, nu pentru activitatea mea, ci pentru a-i face dosar penal", a spus procurorul. Totodată, acesta a încercat să explice că „a fost un orgoliu exacerbat al unui procuror şef de secţie de a le demonstra ofiţerilor DGA că greşesc trimiţând la mine un om cu un asemenea scop". Viorel Vasile a fost trimis în judecată în luna decembrie 2008, în stare de arest preventiv, procurorii DNA imputându-i două infracţiuni de luare de mită. Conform rechizitoriului, pe 13 noiembrie, acuzatul ar fi pretins mai multe produse alimentare de la un denunţător, pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru o infracţiune legată de circulaţia pe drumurile publice. Totodată, pe 21 noiembrie 2008, procurorul ar fi pretins 1.200 de lei de la un alt denunţător, în schimbul aceluiaşi „favor". Pe 24 noiembrie, procurorii spun că Viorel Vasile a primit produsele alimentare cerute, iar apoi a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 800 de lei. Dosarul a ajuns la Constanţa după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de procuror, care îşi exprima bănuielile cu privire la imparţialitatea judecătorilor timişoreni. Curtea de Apel Constanţa a amânat judecarea procesului pentru luna mai, când vor fi citaţi primii martori.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii