Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistul care facea contrabanda cu tigari a demisionat

ro

02 Feb, 2008 00:00 983 Marime text

Agentul de politie Bogdan Manea, prins in flagrant in timp ce facea contrabanda cu tigari, a demisionat.

Politistul de la Sectia 5 si-a depus demisia pe data de 28 ianuarie, dupa ce, probabil, DIICOT Constanta a dispus inceperea urmaririi penale impotriva sa pentru comiterea infractiunii de contrabanda. Reamintim ca agentul Bogdan Manea a fost prins in flagrant, in noaptea de 14/15 ianuarie, in timp ce transporta trei baxuri de tigari de contrabanda. In jurul orei 22.00, Bogdan Manea a fost retinut de DIICOT Constanta in urma unui control de rutina efectuat de politia de frontiera. La Medgidia, autoturismul proprietate personala pe care acesta il conducea a fost oprit. In el au fost gasite trei baxuri de tigari fara documente legale. Politistul nu era la prima fapta de acest gen, fiind cunoscut ca un apropiat al contrabandistilor din zona Abator, pe care ii aproviziona frecvent cu tigari. Bogdan Manea facea deci contrabanda chiar pe raza sectiei pe care lucra. Pe data de 28 ianuarie, de bunavoie sau nu, Bogdan Manea si-a prezentat demisia, motivand ca fapta pentru care este cercetat pusese intr-o lumina proasta Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta. De mentionat ca politistul nu se afla la prima abatere de la lege, fiind acuzat anterior de comportament violent de catre prietena sa, care depusese impotriva lui doua plangeri. In cea dintai, tanara il acuza ca a lovit-o in plina strada, in statiunea Mamaia. A doua oara, aflat in stare de ebrietate, politistul patrunsese in locuinta ei si ii facuse praf televizorul. In urma celui de-al doilea incident, Bogdan Manea fusese cercetat disciplinar si sanctionat cu diminuarea drepturilor salariale cu 5%, pe o perioada de trei luni.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii