Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:47 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pericol de explozie in centrul Constantei

ro

20 Jan, 2009 01:02 984 Marime text
O bătrână care a uitat aragazul deschis a fost la un pas de a arunca în aer un bloc din centrul Constanţei. Grozăvia s-a petrecut duminică după-amiaza, într-un imobil de pe strada I. Gh. Duca, din inima oraşului.

Pentru că au simţit mirosul de gaz tot mai pregnant, vecinii bătrânei au intrat în alertă şi au chemat pompierii. La faţa locului s-au deplasat echipele de intervenţie din cadrul Detaşamentului Constanţa Oraş al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea". Pentru a o salva pe femeia de 80 de ani, pompierii au urcat pe acoperişul clădirii, cu intenţia de a sparge un geam de la apartamentul situat la etajul nouă, de unde se simţea un miros puternic de gaze. După câteva minute, bătrâna a fost găsită aproape inconştientă, în bucătăria locuinţei sale. Reuşise să deschidă butelia şi aragazul, însă i s-a făcut rău şi nu le-a mai putut închide. În momentul în care a fost preluată de echipajele de pe ambulanţă, femeia era aproape leşinată, însă în afara oricărui pericol. Bătrâna a fost condusă la spital, pentru mai multe investigaţii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii