Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:39 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mitraliere furate din depozitul unei unitati a marinei

ro

18 Jun, 2003 00:00 2251 Marime text

Doi militari in termen de la Grupul de Scafandri Fluviali din Braila au furat din depozitul unitatii doua pistoale mitraliera de calibrul 5,45 milimetri, fabricate dupa standardele NATO, si un pistol de 7,65 * Iusuf Petcu, unul dintre soldati, este din Constanta, si astazi ar fi trebuit sa treaca in rezerva * In ciuda faptului ca oficialii il lauda pe constantean, mama soldatului spune ca, de cate ori bea, nu te mai puteai intelege cu el si devenea foarte violent * Potrivit primelor cercetari, Petcu a tras cu pistolul mitraliera asupra unui autobuz, ranind un muncitor, dupa care a amenintat o alta persoana, careia i-a furat autoturismul cu care voia sa ajunga la Constanta * Mama militarului este sigura ca acesta voia sa omoare pe cineva, mai ales ca si pe ei ii amenintase in acest sens, destul de des * Tot mama acestuia mai spunea ca militarii furau adesea, de pe nava pe care erau imbarcati, motorina pe care o vindeau ca sa faca rost de bani pentru bautura * In urma cu mai multi ani, un frate al soldatului s-a inecat in Statia de epurare, la varsta de cinci ani

Ieri dimineata, in jurul orei 06.00, doi soldati in termen apartinand Unitatii Militare 02145 B, cunoscuta sub denumirea de Grupul de Scafandri Fluviali din Braila, apartinand Statului Major al Fortelor Navale, au parasit cazarma fara aprobare, avand asupra lor un pistol calibrul 7,65 si doua pistoale mitraliera de calibrul 5,45 milimetri, cu munitia aferenta. Radu Popa, din Bucuresti, si Iusuf Petcu, din Constanta, in drumul lor au tras cu una din armele furate dintr-un depozit al unitatii amintite asupra unui autobuz, ranindu-l pe Nicu Stroe, muncitor in varsta de 40 de ani, din Braila. La iesirea din Braila, cei doi militari au oprit un autoturism si i-au cerut soferului sa-i duca spre Chiscani, numai ca, odata ajunsi la destinatie, nu s-au inteles cu posesorul autoturismului asupra pretului cursei, mai ales ca persoanele pe care le transporta li se pareau destul de ciudate. Incercand sa mearga catre poarta CET-ului din Chiscani, soferul autoturismului s-a trezit dintr-o data cu o ploaie de gloante dupa el, pentru ca, intr-un moment de furie, unul dintre fugari a scos pistolul mitraliera tragand dupa soferul care refuza sa-i duca mai departe si scosese si cheile din contact. Speriat de consecinte, Radu Popa a abandonat un pistol mitraliera si un pistol tip "Carpati", fugind spre Dunare, pe marginea comunei. In acest timp, colegul sau, Iusuf Petcu, a oprit o alta masina, l-a amenintat pe sofer cu pistolul mitraliera, l-a dat jos din masina si a pornit spre Constanta. Tot sub amenintarea armei, acesta a oprit la o statie de benzina, de unde a alimentat fara sa plateasca, in valoare de un milion de lei. In urmarirea lui a pornit o grupa de militari din cadrul Detasamentului de Interventie Rapida al Politiei brailene, inarmati cu pistoale mitraliera, care, dupa ce au tras zece cartuse, l-au imobilizat pe fugar in apropiere de localitatea Luciu, in timp ce incerca sa vina spre Constanta. Pentru cercetarea cauzelor care au favorizat fuga celor doi militari s-a constituit o comisie condusa de contraamiralul Ion Vochitu, loctiitorul sefului Statului Major al Fortelor Navale, si de Parchetul Militar Ploiesti, de care apartin unitatile militare din Braila.

Oficialii spun ca era baiat bun

Soldatul Iusuf Petcu a fost incorporat pe data de 26 iunie anul trecut de catre Centrul Militar Judetean Constanta si repartizat la Unitatea Militara 02196 Mangalia, sau, cum mai este cunoscuta, Baza de Instructie a Marinei Militare, iar dupa efectuarea pregatirii generale a fost transferat la Centrul de Scafandri Constanta. Dupa efectuarea stagiului de specialitate, a fost detasat la Braila, la Grupul de Scafandri Fluviali, care se afla in subordinea unitatii constantene. Colonelul Constantin Graur Vartopeanu, comandantul Centrului Zonal Militar Constanta, spune ca acesta a fost apt pentru arma la care a fost repartizat si ca nu i se poate reprosa nimic unitatii pe care o reprezinta si nici nu ne putem uita pe fisa individuala a recrutului, pentru ca documentul este la unitatea militara unde soldatul este incorporat, de parca noi nu am fi auzit ca intotdeauna cel care intocmeste o documentatie, indiferent de care, pastreaza in arhiva, o perioada, toate datele despre cel in cauza. Dar asta este o alta poveste, asupra careia vom reveni. Locotenentul-comandor Nicolae Glinesky, ofiterul cu relatiile publice din cadrul Centrului de Scafandri Constanta, ne-a declarat ca "militarii in termen care au creat evenimentul de la Unitatea Militara 02145 B de la Braila nu sunt in evidente cu antecedente disciplinare, nu au fost sanctionati pana in prezent, ba chiar erau recomandati ca fiind linistiti si la locul lor". Tot Glinesky ne-a mai declarat ca militarii nu sunt declarati dezertori, dar pot fi acuzati de parasirea unitatii si sustragere de armament si cercetati pentru nerespectarea Legii privind regimul armelor si munitiilor.

"In ultima permisie l-au dus la gara cu Politia!"

Ciimet Spanu, in varsta de 47 de ani, mama soldatului Iusuf Petcu, ne-a declarat ca baiatul sau devine deosebit de violent in momentul cand bea, si bea mereu. "Nu a muncit niciodata, ne-a furat intotdeauna cand avea ceva de furat, respectiv haine de piele, dolari, lua autoturismul si umbla cu el prin oras, chiar daca nu avea permis de conducere", ne-a mai spus biata femeie, care se gandea cu groaza ca maine urma sa vina acasa, si ii amenintase ca ii va termina pentru problemele pe care i le-au facut de-a lungul timpului.Tatal natural al lui Petcu este schizofrenic si se afla internat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Techirghiol, iar tanarul, absolvent doar a opt clase, ii tragea destul de des niste batai sora cu moartea, dar, de teama represaliilor, nu a reclamat niciodata la Politie incidentele. Iusuf avea nici o prietena si nici prieteni, mai ales ca era foarte violent. Singura lui parte buna era ca mai canta manele pe la fel de fel de petreceri, compozitia si textul apartinandu-i acestuia. De cate ori se imbata, lua totul din casa, dar nu si de la altii. "Sincer va spun, ne-am bucurat ca l-a prins, mai ales ca avea si arma asupra lui, si ne era teama ca vom fi victimele lui, pentru ca de multe ori ne amenintase ca, la eliberare, va face o grozavie, fara sa stim la ce se refera", ne-a mai spus femeia.Ultima data cand a venit in permisie, in luna mai, a fost dus la gara cu Politia pentru a ajunge la unitate. In timpul incidentului sarise la tatal lui vitreg cu cutitul, caruia ii provocase mai multe rani pe picioare si corp. Tot femeia ne-a mai declarat ca Iusuf se lauda adesea ca militarii de pe nava baza de la Braila, unde acesta isi facea stagiul, furau adesea motorina de pe vas, pe care o vindeau pentru a face rost de bani de bautura. Militarul mai avea un frate, care a murit la varsta de cinci ani, inecat in Statia de epurare a apei menajere din Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Anonim 11 Sep, 2010 01:03 Lam cunoscut pe Iusuf cand eram foarte mica insa mama mia povestit ca a fost un baiat extraordinar si a ajuns cum a ajuns din cauza parintilor. Maicasa era o femeia care bea foarte mult si in fiecare realizare a copilului il demoraliza spunandui ca nu este bun de nimic.Imi pare rau pt el si singurii vinovati in ceea ce sa intamplat cu acest copil sunt parintii.