Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:16 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul apărării naționale, la aniversarea Colegiului militar de la Breaza. I-a încurajat pe liceeni să țintească sus și să își urmeze visurile

ro

03 Jun, 2022 19:18 1018 Marime text
Vasile Dîncu, foto: Facebook/ Vasile Dîncu
 
  • În prezența ministrului apărării naționale, Vasile Dîncu, Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, de la Breaza, a sărbătorit, printr-o ceremonie organizată vineri, 3 iunie, împlinirea a 110 ani de la înființare.

            Cu acest prilej, în prestigioasa instituție de învățământ s-au întâlnit elevi și profesori din mai multe generații, care au contribuit, de-a lungul timpului, la excelentul renume al colegiului.

Ministrul Vasile Dîncu a apreciat întreaga activitate depusă de „cantemiriști”, elevi și profesori deopotrivă, arătând că nu multe instituții de învățământ din România se pot mândri cu o asemenea istorie îndelungată.


„De-a lungul timpului, în colegiu și-au desăvârșit pregătirea peste 13.500 de absolvenți ai celor 98 de promoții, care au confirmat și consolidat valoarea acestui lăcaș militar de învățământ, cultură și educație. Liceul militar din Breaza a fost întotdeauna un etalon al excelenței didactice, iar acum este rândul dumneavoastră să duceți mai departe renumele instituției și să scrieți istoria colegiului”, a spus ministrul Dîncu.


De asemenea, a declarat că se simte mândru de fiecare dintre elevii și membrii corpului didactic militar de la toate nivelurile, pe care îi va sprijini necondiționat, atât ca ministru dar, mai ales, ca profesor și părinte. „M-a preocupat din prima zi de mandat ceea ce poate oferi societății românești sistemul militar de învățământ și sunt mândru că tot mai mulți elevi aleg cariera militară. Sunt în contact permanent cu toți comandanții sistemului militar de învățământ pentru a găsi soluții adaptate mediului educațional, aflat în permanentă schimbare, și pentru a oferi performanță”.
Ministrul apărării naționale a apreciat că legătura dintre generaţii este cea care dă sens trăiniciei spiritului cantemirist, care este o flacără mereu aprinsă, generatoare de tinere vlăstare cu dragoste de neam şi ţară.

„Nu vă opriți din acest drum, indiferent de greutățile întâlnite. Nimeni vreodată nu a spus că va fi ușor, mai ales în acest context internațional. Însă satisfacția la finalul drumului este tot ceea ce contează”.

Ministrul Vasile Dîncu i-a încurajat pe tinerii liceeni să țintească sus, să își cultive pasiunile și să își urmeze visurile:  „cea mai mare valoare pe care voi, copiii, adolescenţii de astăzi o aveţi faţă de noi, ceilalţi, este visul, este visul de a deveni ceva, cineva. Vă doresc să vă îndepliniți visele și să fiți mândri de alegerea făcută, și anume de a fi parte din Armata României”, a concluzionat ministrul Apărării.

În cadrul vizitei, ministrul Vasile Dîncu s-a întâlnit cu cei 27 de refugiați din Ucraina, elevi ai liceului militar din Ismail, găzduiți în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, începând cu data de 5 martie. 

Însoțiți de directorul liceului ucrainean și de un ofițer instructor din aceeași instituție, liceenii ucraineni desfășoară ore în format online cu profesorii din țara lor, având repartizate două săli de curs în acest scop.  

În discuțiile purtate cu ministrul apărării naționale, oaspeții ucraineni au apreciat ospitalitatea și generozitatea cu care au fost primiți și au apreciat la superlativ condițiile de cazare, de masă, precum și faptul că le-au fost puse la dispoziție, în aceleași condiții ca liceenilor români, baza materială a instituției pentru activități sportive, pregătire  militară și activități de recreere. 

După încheierea ceremoniei aniversare, ministrul Vasile Dîncu a inaugurat noua sală de sport a colegiului, a asistat la un spectacol artistic pregătit de elevi și a dezvelit Monumentul „Recunoștinței Cantemiriste”, care simbolizează legătura dintre actualul Colegiu Național Militar „Dimitrie Cantemir” și Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu.

 Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza continuă tradițiile Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, a cărui piatră fundamentală s-a pus în ziua de luni, 4 iunie 1912.

La unsprezece decenii de existență, colegiul este un reper al sistemului educațional românesc ce își păstrează direcțiile fundamentale ale devenirii sale prin activitatea educațională de excepție, recunoscută atât prin calificativul „Excelent” obţinut la evaluarea externă a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, prin titlul de „colegiu național” obținut în anul 2014, cât și prin certificatul de „Şcoală Europeană” obţinut pentru a treia oară consecutiv (2012, 2015, 2018).
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii