Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:07 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Patru bărbați din Constanța, reținuți pentru furt calificat

ro

20 Aug, 2020 13:55 1729 Marime text
Urmare a cercetărilor în 2 dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat (din autoturisme), polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au identificat 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 44 de ani, bănuiți de comiterea faptei. Cei 4 sunt suspectați că, în zilele de 13 iulie, respectiv 31 iulie a.c., ar fi spart geamul unui autoturism, respectiv unei autoutilitare, de unde ar fi sustras diverse bunuri.

La data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul P.M.C., cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Constanța.

În urma administrării probatoriului în cauză, cei 4 bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, la aceeași dată fiind prezentați instanței de judecată, care a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Cercetările continuă, pentru documentarea întregii activități infracționale.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii