Peste 30 dintre persoanele afectate de explozia din cartierul Rahova vor fi cazate la hotelurile identificate de Primăria Capitalei
Peste 30 dintre persoanele afectate de explozia din cartierul Rahova vor fi cazate la hotelurile identificate de
17 Oct, 2025 17:37
ZIUA de Constanta
154
Marime text



Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că 32 dintre persoanele afectate de explozia din cartierul Rahova sunt în drum spre hotelurile identificate de Primăria Capitalei
„Nicio persoană afectată de explozia din Rahova nu va rămâne pe stradă.
În aceste momente, 32 de bucureșteni sunt în drum spre hotelurile identificate de Primăria Capitalei, care acoperă integral toate costurile.
Până acum, au fost identificate 9 unități de cazare care pot prelua persoanele afectate. Continuăm să extindem lista, astfel încât nimeni să nu fie lăsat fără adăpost și sprijin.
Mulți dintre cei afectați se întorc acum de la serviciu, iar echipele noastre îi așteaptă în teren. Fiecare persoană va fi evaluată, iar toate nevoile – de locuire temporară, hrană și sprijin medical – vor fi acoperite până la lăsarea serii.”, a scris Stelian Bujduveanu pe Facebook.
Potrivit sursei citate, pentru sprijin imediat, este disponibil numărul 021.9524, unde echipele Primăriei îndrumă toate persoanele afectate către locurile disponibile și oferă asistență pentru nevoile urgente.
Echipele PMB și DGASMB, împreună cu partenerii instituționali, sunt permanent în teren și oferă sprijin logistic, umanitar și consiliere celor care au avut de suferit.
Citește și
Dosar penal deschis în cazul exploziei de pe Calea Rahovei din București! Dosarul, preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii