Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:57 15 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începe judecata celor 30 de persoane care acţionau prin „metoda pomana”

ro

08 Jan, 2017 00:00 3213 Marime text
 

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au dispus în septembrie anul trecut reţinerea a aproximativ 30 de persoane acuzate că, în perioada mai-august 2016, au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii a 42 de furturi din locuinţe prin modul de operare „împrietenire”. Pe 11 ianuarie va avea loc la Tribunalul Constanţa, primul termen în procesul în care cei 30 sunt cercetaţi sub aspectul infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat. (dosarul penal 8484/118/2016/a6)

Conform magistraţilor, unii dintre ei aveau rolul de a aborda victimele infracţiunilor, de cele mai multe ori persoane vârstnice, trecute de 80 de ani, şi, sub diferite pretexte, respectiv oferirea de alimente cu titlu de pomană în memoria unei persoane decedate sau achiziţionarea de electrocasnice vechi ori de sticle şi borcane, le-au câştigat acestora încrederea şi au pătruns în locuinţele mai multor persoane vătămate domiciliate în zece judeţe ale țării, respectiv judeţele Constanţa, Galaţi, Vrancea, Giurgiu, Gorj, Vâlcea, Olt, Călăraşi, Argeş şi Prahova, precum şi în municipiul Bucureşti, de unde au încercat să sustragă sau au sustras bijuterii din aur, bunuri de valoare şi sume importante.

 Au fost reţinuţi Petra Andrei, Aurelia Andrei, Lăcrămioara Mocanu, Strugurel Mocanu, Cadolar Ştefan, Walter-Ionuţ Ilie, Vasilica Mocanu, Luminiţa Gheorghe, Ion-Daniel Nuţu, Pardalian Mocanu, Silver Ştefan, Gheorghe-Viorel Mihalache, Remus Mecic, Mircea-Lucian Stan, Ghiocel Mecic, Prinţu Mecic, Vasile Ştefan, Adrian Mecic, Eugenia Gheorghe, Andrei Sandală, Irina Culea, Cristina-Victoriţa Teodorescu și Argentina Ştefan, domiciliaţi în oraşele Constanţa, Ploieşti, Câmpina, Mizil şi Călăraşi. Ieri, magistraţii au propus luarea măsurii arestării preventive faţă de aceştia, dar şi arestarea în lipsă faţă de inculpaţii Marian Mihai, Liliana Mustafa, Lucian-Zoro Culea, Speranţa Mecic, Florica Gheorghe, Garofiţa Mocanu, care se sustrag, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire unui grup infracţional organizat, furt, furt calificat, complicitate la furt şi tentativă la infracţiunile de furt calificat sau complicitate la furt calificat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii