Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:47 25 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul primar din Cogealac, Cati Hristu, achitat pentru a treia oară

ro

10 Dec, 2015 00:00 3196 Marime text


Fostul primar din Cogealac, Cati Hristu, a scăpat şi de dosarul denumit generic „Voturi pe pâine“! Ieri, Judecătoria Constanţa a încetat procesul penal pornit împotriva fostului primar întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
 
Cauza mai sus precizată a fost instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi trimisă spre soluţionare Judecătoriei Constanţa. Conform procurorilor, Cati Hristu ar fi oferit pâine, prin mai multe persoane, unor cetăţeni, pentru a-l vota, în campania electorală din 2012.
 
Achitarea de ieri nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Recent, într-un alt dosar, tot Curtea de Apel Constanța a încetat procesul penal față de Cati Hristu, el fiind acuzat că, împreună cu alte persoane, ar fi contractat mai multe credite bancare cu ajutorul unor acte false. Instanța a dispus schimbarea încadrării juridice. În cauză, procurorii susțin că banii luați de cetățeni ar fi revenit în buzunarele fostului primar. De menţionat că, în prima instanță, Hristu a luat cinci ani de detenție.
 
Nu este de trecut cu vederea nici faptul că fostul primar din Cogealac, Cati Hristu, a fost achitat și în dosarul scandalului cu CEZ România.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • sion 10 Dec, 2015 18:38 Credeti ca degeaba a mintit pe la Bucuresti impotriva lui Chiru, va beneficia de "anumite" PRESCRIERI... dar tot nu cred ca va scapa, tot cei ce se folosesc de el il vor aranja pe C.H.