Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:37 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiica părintelui Serviciilor Secrete Române se luptă cu statul Aurora Moruzov cere despăgubiri, la Constanţa, pentru un imobil ce a aparţinut tatălui său

ro

21 Nov, 2014 00:00 2758 Marime text
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au atacat cu recurs la Curtea de Apel Constanţa o sentinţă într-un dosar de repunere în proprietate.
 
Aceasta după ce Tribunalul Tulcea a obligat pârâta, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să emită titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Tulcea, strada Miron Costin nr. 30.
 
Interesant este faptul că în dosar are calitate de intimat reclamant Aurora Florina Moruzov, nimeni alta decât fiica fostului director al Serviciului Secret de Informaţii (SSI) Mihail Moruzov. Dosarul a fost înregistrat, luni, la Secţia a doua civilă de contencios administrativ şi fiscal a CA Constanţa.
 
Mihail Moruzov, părintele serviciilor secrete române, a deţinut în judeţul Tulcea o avere fabuloasă, pe care a pierdut-o după ce a fost arestat de Ion Antonescu. Celebrul spion, cunoscut sub numele de „Marele Anonim“, stăpânea zeci de imobile şi suprafeţe întinse de teren. După şapte decenii de la suprimarea lui Moruzov, în Tulcea se mai duc dispute aprige pentru averea spionului.
 
Pentru că bunurile acestuia nu au fost confiscate cu acte legale, moştenitorii lui Moruzov nu le pot revendica. Motivul acestor divergenţe este reprezentat de proprietăţile uriaşe pe care Moruzov le-a avut în nordul Dobrogei. Succesele profesionale obţinute de serviciul său l-au făcut pe Mihail Moruzov, conform istoricului Troncota, „un om foarte influent, pe care toată lumea îl adula, căutând să-i obţină bunăvoinţa şi protecţia“.
 
Documentele deţinute de Arhivele Statului arată că Mihail Moruzov deţinea, în 1940, când a fost arestat din ordinul lui Ion Antonescu, foarte puţine bunuri pe numele său. Este vorba doar de 50 de hectare de livadă şi vie şi o vilă, situate pe malul Lacului Somova, în vecinătatea oraşului Tulcea. În ziua în care Moruzov a fost încarcerat la Jilava, oamenii lui Antonescu au dispus punerea sub sechestru nu doar a celor 50 de hectare de teren şi a vilei aflate, cu acte în regulă, în proprietatea spionului, ci şi a altor bunuri presupuse a fi aparţinut şefului spionajului. Este vorba de proprietăţile din judeţul Tulcea aflate în patrimoniul Fundaţiei „Marele Anonim“, despre care rapoartele Chesturii Tulcea spun că ar fi fost „un paravan în spatele căruia Moruzov îşi finanţa acţiunile ilegale“.
 
Istoricii mai presupun ca Moruzov ar fi aflat din timp de iminenta sa arestare şi a distrus dosarele agenţilor săi secreţi, iar actele de proprietate ale terenurilor şi imobilelor deţinute le-a ascuns sau a făcut contracte fictive de vânzare-cumpărare pe care le-a lăsat la vedere. Cert este că vila şi livada de pe malul lacului le-a transferat pe numele fiicei sale, Aurora Florina Moruzov, şi apoi a redactat un contract fictiv de vânzare-cumpărare pe numele unei servitoare.
 
Aurora Florina Moruzov, singurul moştenitor în viaţă al lui Mihail Moruzov, a declarat că, deşi deţine acte autentice pentru cele mai multe proprietăţi ale tatălui său, nu a redobândit averea respectivă. „Am reuşit să dovedesc în instanţă nevinovăţia tatălui meu. Mi-au trebuit aproape două decenii pentru a demonstra că tata nu a comis vreo ilegalitate. În privinţa proprietăţilor, cei din instanţă susţin că nu au ce să retrocedeze, pentru că nu există acte de confiscare“, declara, în anul 2008, fiica lui Moruzov.
 
Mihail Moruzov (şef al Serviciului Secret de Informaţii în perioada 12 aprilie 1924 - 13 septembrie 1940) s-a născut la data de 16 septembrie 1887, în satul Zebil, judeţul Tulcea, şi a decedat la finele lunii noiembrie 1940, în penitenciarul Jilava. Moruzov a fost cel care a pus bazele Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române, pe care l-a şi condus în perioada 1924 - 1940. Moruzov a fost arestat în 1940, el fiind asasinat de un comando legionar.
 
Aurora-Florina Moruzov este convinsă că mareşalul Ion Antonescu fost vinovat de moartea tatălui său. Între cei doi bărbaţi exista o veche rivalitate determinată de apropierea lui Moruzov de Carol al II-lea, personaj neagreat de Antonescu. Fabricarea de şeful SSI a unui dosar cu amănunte compromiţătoare despre viaţa personală a lui Antonescu agravase situaţia. În opinia Florinei Moruzov, dovedirea de către tatăl său a „bigamiei“ lui Antonescu a stat la baza măsurii de „exilare“ a acestuia la Bistriţa. A cauzat însă şi asasinarea lui Moruzov la Jilava, din ordinul lui Antonescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii