Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:57 17 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elan Schwartzenberg a vorbit la B1 Tv despre situația lui. Dar și despre Mazăre și Madagascar. Al cui este terenul pe care se află resortul (galerie foto)

ro

24 Feb, 2018 05:02 8386 Marime text
Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, care a fugit în Israel în urma problemelor avute cu DNA, a acordat un interviu pentru B1 TV, în care a explicat sursa problemelor sale cu legea.

Cu această ocazie a vorbit și despre Radu Mazăre și terenul din Madagascar:

 

 „Cazul Mazăre. O să încerc să îl rezum pe scurt. Frații Mazăre fac afaceri de la Revoluție încoace. Aveam afaceri împreună. Vindeam pachete publicitare împreună, mult înainte să devină primar. Ulterior, ajunge primar, taie panourile mele care nu îi plăceau, a crescut prețurile. Au fost în Brazilia, Madacascar, unde au mai fost ei, mi-au făcut oferte de afaceri. Am acceptat două, terenurile din Brazilia și resortul din Madagascar.

 
(...)Pe Abi Morgenstern îl cunosc demult. Avea probleme de securitate, voia sa se asigure că are un viitor. I-am găsit carieră de piatră, i-am dat un teren în Pipera. Pentru serviciile acestea, din 98 până în 2012, a plătit peste 5 milioane de euro. Orice fel de bani am luat de la el, am luat fără legătură cu afacerile Shafir cu Mazăre. De altfel, și la DNA s-a confirmat că sunt doar supoziții. Cei 175.000 de euro nu ia-m transmis în legătură cu Abi. Fraților Mazăre le-am dat bani în cu totul alte condiții și sume pentru resortul din Madagascar.
 
Să vorbim și de „servicii” și „fees”. Banca trece automat „fees”, dacă nu îi spui ce să scrie. Așa era la Radu Mazăre. Așa apare și la fosta mea soție. Bănuiesc că ea nu presta servicii. Frații Mazăre nu prestau niciun serviciu. Erau pentru Madagascar, nu pentru locuințele sociale din Constanța. Abi a primit 12 ani pentru ceva care într-o țară civilizată se pedepsește cu 6 luni, maximum, după plata amenzilor. Mereu a fost presat cu ușa.
 
Mi-a spus Morgenstern că s-au cerut denunțuri, textual. Mi s-a spus și mie că se anulează mandatul dacă li-l dau pe Mazăre. Aș vrea să îl întreb pe Iohannis, cu penalii ăștia ce facem? Când denunți activitățile abuzive ale unor instituții, ești numit penal. Ana Dana, procuror DNA, mi-a cerut denunț. Vă rog să o întrebați pe ea prin cine a transmis. Vă las dvs. puțină muncă de investigații. (...) Sunt proprietarul resortului din Madagascar și al unui teren din Fortaleza, dețin un teren. Domnul Mazăre e pe proprietatea mea. M-a sunat de Revelion. Voia să fiu printre primii căruia să îmi spună că el nu mai suportă și cere azil politic. Vă spun ceva. Vorbim de infracțiuni de gulere albe. Orice recidivă este aspru sancționată. Numai la noi se fac dosare peste dosare. El a spus că nu mai suportă, chiar dacă ar fi fost achitat în toate dosarele, ar mai fi avut zece ani prin tribunale”
 
„Telespectatorii s-ar putea întreba: Dacă nu au făcut nimic, de ce fug?”, a întrebat Sorina Matei.
 
„O să vă dau un exemplu la Mazăre. Are atâtea dosare. Stătea în celulă. Dar după ce după 10 ani prin tribunale ți se mai deschid 4 dosare într-o lună… Un om clachează psihic”, a spus Schwartzenberg.
  
Dosarul în care DNA îl vizează pe Schwartzenberg a fost disjuns din cel în care sunt judecați frații Mazăre. Schwartzenberg este acuzat că a acționat asemenea unui liant între Radu Mazăre și Avraham Morgenstern. Omul de afaceri este acuzat că i-ar fi dat 175.000 de euro primarului pentru a câștiga contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul "Henri Coandă" din Constanţa.
 
Mai mult, o altă informație vine cu presupunerea că fostul adjunct al lui Sorin Blejnar, Codruț Marta, ar fi fost asasinat, iar autoritățile au indentificat cine sunt criminalii. Codruț Marta este dispărut din 2012. El este cercetat, alături de fostul şef al ANAF, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 15 milioane de euro.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii