Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doua familii de rromi s-au impuscat in Palazu Mare

ro

05 Feb, 2007 00:00 2086 Marime text

Constantenii refuza cu incapatanare sa se supuna managementului chestorului de politie Dan Valentin Fatuloiu, seful Politiei Romane. In urma cu cateva saptamani, odata cu instalarea noului sef al IPJ Constanta, am fost amenintati cu noi programe, planuri si managementuri care, ziceau cei doi sefi, vor duce la potolirea regiunii Constanta.

Deci, gata cu bataile si rafuielile de strada. "Am fost monitorizati de Interpol si s-a alcatuit un raport care a identificat vulnerabilitatile judetului Constanta. Aceste puncte slabe vor fi eradicate in perioada imediat urmatoare", a anuntat Fatuloiu. Iata insa ca n-a trecut nici o luna si rromii din Constanta i-au dat sefului Politiei planurile peste cap. Vineri seara, doua clanuri s-au batut cu batele in strada si s-au impuscat cu arme de vanatoare. Familiile Tudor si Andrei au ceva de impartit de cativa ani buni. Ba se incaiera, ba se reclama reciproc pentru lovire, amenintare, vatamare corporala si alte asemenea. La mijloc este vorba si de bani, dar si de faptul ca tatal lui Nicolae Elvis fusese batut, in Spania, de aceeasi familie Andrei, tot din pricina datoriilor. Se pare ca, la un moment dat, acesta i-a trimis fiului sau 250 de euro, pentru ca acesta sa achite datoria, dar Nicolae Elvis Tudor nu platise. Cert este ca vineri seara, putin dupa ora 21.00, Nicolae Elvis Tudor se afla, impreuna cu sotia sa, in cartierul Palazu Mare. Cei doi au oprit in fata unui magazin si au coborat din masina sa-si ia tigari. In acel moment, in apropiere a parcat un autoturism, din care au coborat fratii Dumitru Augustin Andrei, Vasile Andrei si Nicusor Dumitru. S-au luat la cearta, dupa care cei trei au scos din masina o bata de baseball, o coada de lopata, cu care i-au snopit in bataie pe sotii Tudor. Vasile Andrei a inhatat pusca de vanatoare si l-a impuscat pe Nicolae Elvis Tudor in genunchi. Alicele i-au sectionat artera, iar fragmentele din alice au ranit victima si in celalalt picior. Ca sa-i dea si lovitura de gratie, Vasile Andrei i-a rupt arma de vanatoare in cap, dupa care agresorii au lasat victimele in strada si au fugit cu masina spre Constanta. S-au ascuns in locuinta unui unchi. Dat fiind ca politistii de la Sectia 2 cunosteau starea conflictuala dintre cele doua familii si le monitorizau, au luat repede urma fugarilor. Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, Ordine Publica, Arme si trupele DIAS au pornit in cautarea fugarilor si, dupa doua ore, au pus mana pe ei. Agresorii au fost arestati, in prezent fiind cercetati pentru tentativa de omor. Politistii incearca acum sa afle provenienta armei, care se pare ca a fost adusa din Spania.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii